New Year’s Frozen Delight

2 01 2011

Tare tare tare, dar tare frumoasa plimbarica….mai putin a contat faptul ca erau -13 grade 🙂 S-a meritat din plin !





I miss you, old rusty friend !

13 11 2010

Înainte să vin în București obișnuiam să ies foarte des cu bicicleta, aveam chiar și o gașcă de zăpăciți care ne strângeam și obișnuiam să facem un traseu de câțiva kilometri…numa buni pentru a putea cădea apoi ca secerați în paturi și a dormi neîntorși până a doua zi spre amiază.
Acum 4 ani am făcut cea mai faină „expediție”…teoretic am pornit să ajungem până într-o localitate din apropiere, doar 7 km şi tot atâţia întors…practic am ajuns să facem un mic ocol de 40 de km. 40 de km de dealuri, de văi, de păduri, de fel de fel de sătucuri, dintre care unu’ fooooarte interesant, plin de „indieni”, care ne ochiseră de ceva vreme. Noi înainte să ajungem în sătucu’ cu pricina, luasem hotărârea de a urca pe-un deal, pentru a ajunge în altă localitate. No…aia o fost cea mai inteligentă hotărâre pe care am putut-o lua, pen’că uitându-ne în urma noastră, am văzut tocmai la intrarea în sătuc un mare trib de indieni. Cre’ca luau de pe noi până şi hainele, ălea aşa transpirate cum erau 🙂
Între timp gaşca noastră de pedalişti s-a cam împrăştiat, oamenii s-au mutat, unii prin alte ţări, alţii prin alte localităţi…şi ui aşa rămân doar amintirile ăstea faine.

Zilele ăstea mi-o fost tare dor de „beciucleta” mea de pe vremea aia…aveam o bici de kamikaze aşa…aveam frâne spre deloc pe ea…cadru’ era puţin îndoit de la o „împrăştiere” foarte artistică…roţile deja nu mai aveau 8, ci 16….motiv pentru care, la coborâre eram foarte politicos rugată să merg prima…oare di ce ? :)) da’ aşa prăpădită cum era, io pe bicla aia am mers mulţi km de-a lungul multor ani. Chiar şi când a apărut altă bici mai stabilă la orizont, io tot cu asta veche a mea ieşeam…care, am uitat să zic, avea şi ceva semne de rugină pe ea….ce să mai ? le avea pe toate 🙂
Când am fost în concediu acasă am ieşit evri dei la pedalat, de data asta cu bicla cea noo…şi mi-e dor să ies la o plimbare, mai ales pe vremea asta…şi mi-e dor şi de traseele noastre obişnuite…şi mi-e dor şi de plimbările pe care le făceam singură când aveam nevoie să fiu doar eu cu gândurile mele. Acum în Sibiu e o pistă de bici destul de faină. Ţi-i mai mare dragu’ să pedalezi pe ea. Şiiii partea cea mai faină-i că la un moment dat treci strada şi maşinile-s obligate să-ţi dea ţie prioritate 😀 Aşa mare satisfacţie mi-o dat chestia asta…ca numa bicicleştii pot ştii câţi Dumnezei îşi iau de la şoferi, uneori te înjură doar pentru simplul fapt că mergi pe şosea, chiar dacă tu mergi perfect regulamentar. Oricum, injurătură tot mi-am luat de la un nene cu un camion, pen’că, după cum se poate vedea şi din poze pista e mai înaltă decât şoseaua, tocmai pentru a favoriza cedarea trecerii…ei, nenea cu camionu’ nu şi-o adaptat viteza la respectiva denivelare, iar cum io veneam pe pistă, nush ce zmeu o făcut şi i-o murit motoru’…şi ia ghici cine era persoana perfectă pentru a fi considerată vinovată ? 😀





Transfăgărăşan :)

13 09 2010

Se pare că zilele ăstea-s zile de luat pietre-n gură 🙂 Am fost pentru prima oară pe Transfăgărăşan de la un capăt la celălalt 😀 Până acum am mai mers doar până la Bâlea Lac, fie în drumeţii scurte, fie pentru a urca mai departe de vreun traseu, dar mai departe, prin tunel în judeţul Argeş nu am trecut. Ei, am trecut acum 🙂 Vremea a fost puţin capricioasă, dar din când în când devenea generoasă cu noi. Drumul până la Bâlea a fost relativ bun, lucru pe care nu-l pot spune despre drumul până la Vidraru, unde pe anumite porţiuni nu aveai pe unde să ocoleşti gropile. Iar în plus a devenit şi monoton după o bucată bună, pentru că era identic, aveai impresia că mergi de stai pe loc. Dar după ce-am trecut de Vidraru a fost fain din nou. Noi ne tot minunam de condiţiile care erau prin satele din zonă…viloace peste viloace…la un moment dat am văzut şi un semn de cinema şi altul de supermarket. Parcă nu mergea cu titulatura de sat 🙂
Din păcate atât la Bâlea, cât şi la Vidraru au fost nelipsite manelele 😦
Per ansamblu a fost o zi faină petrecută cu familia 🙂 M-am urcat pe toţi bolovanii şi m-am zbenguit într-una pe acolo şi în consecinţă seara am picat ca MIG-u’ 🙂 Ehhhh, când sunt la Bucureşti, de munte mi-i cel mai dor.





Prima întâlnire cu Dunărea

9 09 2010

M-au ciuruit ţânţarii în ultimu’ hal, deeeşi mi-am dat cu tone de Autan. Cred că cel mult au strâmbat din nas când ne-au muşcat şi şi-au văzut mai departe de ce ştiau ei mai bine să facă.
Peşte s-a prins…chiar am prins tot ce era mai bun, de la somn până la ştiucă, numa’ că nu aveau dimensiunea corectă 🙂 aşa că în prima seară s-a mâncat peşte prăjit şi în a doua zi s-a mâncat ce s-a putut prinde la magazinul din sat 🙂
Am văzut cel mai bestial apus de soare din viaţa mea…deşi şi răsăritul a fost fain.
M-am şi bălăcit în Dunăre.
Nisipu’ de pe margine a fost irezistibil şi toată lumea mergea desculţă pe acolo. Şi totu’ a fost cum nu se poate mai bine, până a început să bată un vânt nenorocit şi apoi toată lumea a-nceput să înjure nisipu’ nenorocit 😀
Pe scurt, a fost tare faaaain !!!!





Înapoi în timp

21 02 2010

Pe vremea studenţiei am descoperit Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra Film. Şi ce zile faineee ! Ne strângeam mai mulţi, ne luam abonamente pentru toată durata festivalului şi erau zile în care stăteam de dimineaţa până seara acolo. Eram dotaţi şi cu de-ale gurii, aşa că nimic nu ne împiedica să ne bucurăm de experienţă. Bineînţeles că unii dintre noi mai şi adormeau şi alţii făceau glume pe seama lor. Era o atmosferă aşa faină ! Urcau regizorii pe scenă şi purtam discuţii cu ei, iar dacă pauzele între filme erau mai lungi, de obicei la parterul sălii se organizau diferite evenimente. Ţin minte că în 2007 că au adus pe Junii Sibiului şi pe lângă asta ne-au dat să degustăm vin şi brânză tradiţională. Şi tulaaai ce vin bun o mai fost şi ăla !!!!
Accidental am auzit la radio o reclamă la zilele Astra Film în Bucureşti şi că la Muzeul Ţăranului şi la Centrul Naţional de Artă vor rula cele mai apreciate documentare şi cele care au luat premii la ultima ediţie. Cum am auzit am pus mâna pe telefon şi am convocat „ieşeala” ca să zic ca-ntr-o reclamă. Noi am ales să mergem la Centrul de Artă, că era mai aproape. N-am mai fost niciodată acolo, da’ am rămas impresionată de sală. Foarte faină ! La început nu eram decât 5 persoane acolo şi mi-a părut rău că doar atât e apreciat festivalul în Bucureşti, dar pe măsură ce avansa documentarul, apăreau tot mai multe persoane, iar la începutul celui de-al treilea documentar, sala era plină, erau oameni şi la nivelele superioare ale sălii. Which was nice to see ! Am întâlnit şi persoane de acasă acolo, which was also nice 😀
Iar dacă sâmbătă o fost aşa fain afară (erau oamenii în tricou, da’ io tot nu mi-am dat jos geaca 🙂 ), am profitat şi m-am plimbat puţin prin Cişmigiu. Ce să mai ? Zilele ăstea m-am simţit ca-n primii ani ai facultăţii.
Am făcut şi ceva poze, dar pe zi ce trece simt nevoia tot mai mult de un curs de fotografie. Poate de-aia nici nu mai postez atât de des. După ce termin master-ul şi voi avea mai mult timp liber, m-oi ocupa şi de curs. All in good time 🙂





Moldoveanu … sau nu….revine

21 09 2009

Sau riloudid, că parcă aşa era cu Matrix-u.
Vara asta am avut un gând suprem…şi anume să ajung pe Moldoveanu. Am vorbit cu prietenii de acasă, ne-am planificat noi perioada, mi-am luat liber de la lucru 2 zile, adicătelea vineri să ajung în Sibiu şi apoi luni ca să fiu la Terapie Intensivă după urcare şi coborâre.
Şiiiii a venit ziua fatidică, daaaaarrrrr Mama Natură a avut alte planuri şi s-au anunţat furtuni pentru noaptea respectivă. Şi noi plănuiam să facem traseu de 2 zile…aşa că am zis să nu riscăm şi am ales alt traseu, pentru o zi. Acel traseu a fost Muntele Cozia, aproape de Vâlcea. Mai fusesem acolo, dar mi-era dor să urc pe munte. Şi ne-am trezit noi voinici de dimineaţă şi ne-am pornit la drum. Şiiii am avut o mică mare surpriză din partea genunchilor mei, care drăguţii de ei s-au decis să nu mă mai ajute, deşi mai aveam doar vreo juma’ de oră până în vârf. Babă bătrânăăăă !!!! Problema mi se trage de acum câţiva ani când am ieşit cu schiurile şi am sărit peste un hop şiiiiiii rezultatul a fost o minunăţie de ruptură de ligamente 🙂 Şi a contat şi foarte mult faptul că nu am mai ieşit cu bicicleta, pentru că…aia-i acăsică. E drept, am urcat eu doar pe scări (stau la 9 :D) şi am mers mult pe jos ca să mă pregătesc pentru munte, dar nu a fost suficient. Oricum vreme faină am prins şi am mai şi cules nişte minunăţii de bătături de picioare !! de-alea faine aşa de mi s-a dus şi pielea. Super !
Aşa că nici anu’ astă nu am ajuns pe Moldoveanu 😦 Da’ nu mă las bătută….Tot o să ajung io şi acolo !
Asta a fost cam acum o lună, iar acum 2 săptămâni am fost din nou acasă şi am avut parte de zilele cele mai emoţionale din viaţa mea. Am trecut prin nişte evenimente total opuse. Din păcate inima bunicii nu a mai rezistat şi a părăsit lumea asta. Iar ziua următoare inmormântării, verişoara mea a avut nunta. Au fost aşa nişte zile ciudate şi foarte epuizante. Deşi nu au fost circumstanţele ideale, nunta a fost totuşi drăguţă, lumea s-a simţit bine. Şi ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că am descoperit că „neamul” meu nu este unul foarte tradiţional. Nu au fost imbrăcaţi în negru şi nici nu au afişat feţe mohorâte mereu. Şi mi-a plăcut asta, pentru că nici eu nu sunt adepta acelui obicei de a te îmbrăca 1 an de zile doar în negru şi a-ţi pune cenuşă-n cap şi etc. Sunt de părere că doliul îl porţi în suflet, îl porţi pentru tine şi nu pentru cei din jur, pentru a te vedea ei. Eu sunt foarte surprinsă de felul în care s-au aşezat lucrurile, pentru că dacă nu a fost vreme de mers pe munte 2 zile, am avut timp liber mai mult şi i-am făcut o vizită şi bunicii. Parcă a fost făcătură şi nu altceva. Aşa am apucat s-o văd şi să stăm câteva ore de poveşti. Dacă nu se îmtâmpla asta cred că aveam o mare apăsare pe umeri.
Zilele ăstea am fost în perioada de recuperare pentru că nu am dormit prea mult cât am fost acasă, iar la lucru e nebunie ! Avem ceva mai mult de lucru şi ne consumă cu totu’, de ajung acasă zombie şi numai patul îl văd în faţa ochilor de cum plec de la lucru. Din nou…babă bătrână ! Ce fain era acum câţiva ani când nu aveai responsabilităţi şi-n căpşor erau numai tâmpenii. Growing up sucks !
Mă opresc aici, că e un post dificil. Ştiu că nu am mai scris de mult, dar parcă cuvintele nu vin aşa de uşor în astfel de situaţii. Şi mi s-a şi pus un nod în gât. Aşa că ce-mi mai rămâne de făcut e să adaug poze (sunt de pe munte, apoi o poză cu verighetele şi câteva poze de la parada de deschidere a Festivalului Medieval)





Artmania 2009

25 07 2009

Eh, a trecut o săptămână de atunci şi doar acum mi-am făcut ceva timp să ajung să spun şi despre festivalu’ de anu’ ăsta. Au cântat Opeth, Subscribe, Tristania, My Dying Bride, Nightwish şi Pain. La ăstea 2 zile am stat, că în ultima seară a fost ceva demonstraţie cu focu’ şi la Cisnadioara în cetate au cântat Luna Amară, dar io eram deja la Bucureşti. Ce să spun ? A fost priti. Am făcut puţin şi pe ghidu’ pentru nişte prieteni din Bucureşti. Cu ocazia asta am fost în locuri pe unde nu am mai fost de ani buni. Am fost pe dealu’ Guşteriţei şi am văzut oraşu’ de sus. Am fost la muzee, apoi în turnu’ de la Biserica Evanghelică. Şi am prins deschise şi turnurile de pe strada Cetăţii, which was nice, pentru căăăă, niciodată nu le-am prins deschise. Şi am mers pe pasajul dintre 2 turnuri, lucru pe care dintotdeauna mi-am dorit să-l fac. Am mâncat şi o pizza gigantică şi dup-aia am stat toţi cu burţile pline de bere-n sus. Concertele au fost ok, mi-au plăcut mult cei de la Pain, Opeth, Subscribe şi My Dying Bride. Au fost ok şi cele de la Tristania şi Nightwish, numai că na 🙂 cel puţin la Nightwish, deşi au făcut show, totuşi a lipsit ceva. Ştiţi la ce mă refer. Şi ce m-a uimit a fost că nu am văzut niciun pogo, e primul an în care nu am văzut aşa ceva. Ţin minte la prima ediţie, în 2005, că intrase la pogo un tip cu o furculiţă, de nu mai lipsise mult să scoată ochiu’ cuiva. Organizarea a fost ok, n-au fost incidente. Şi ce nu mi-a plăcut a fost că au introdus şi aici sistemu’ ăla cu jetoane. Preţurile nu au fost mari, dar era enervant că trebuia să stai la 2 cozi. Am fost în Bucureşti, tot aşa la un festival şi am dat 10 lei pe o bere de 330. Iar aici era 5 lei una de 400, că na, paharele erau de 500, da’ cei care puneau în pahare nu aveau prea mare dare de mână.
Per ansamblu a fost un weekend fain petrecut acasă. Din păcate nu m-am văzut cu toţi prietenii cu care mi-aş fi dorit să mă întâlnesc, că era târgu’ de fete de pe muntele Găina, tot atunci şi ei au fugit încolo. Anu trecut am fost şi io cu ei, da’ anu’ ăsta am zis să stau la tot festivalu’, că şi anu’ trecut s-au suprapus. Mai erau şi nişte omuleţi verzi foarte amuzanţi, care se plimbau pe acolo şi se băgau în pozele oamenilor, îi imitau sau săreau şi fugeau pe acolo. Mie mi-a fost milă de ei vineri, că a fost tare cald şi ei la costumele ălea nu aveau nicio aerisire. Nu li se vedea faţa deloc, parcă erau la musulmani, de fapt nu, că la ăia li se văd măcar ochii. Ăstora nu li se vedea nimic. Dar tot erau simpatici. Ei promovau conştientizarea în legătură cu mediul înconjurător şi aveau treabă cu reciclarea. Dacă vreţi să stiţi mai multe despre ce fac ei, intraţi aici. Ce-ar mai fi de zis ? Well, poze am făcut multe bineînţeles. Pun şi aici, atât de la festival, cât şi din locurile pe unde am fost, deci o să fie ceva.