I miss you, old rusty friend !

13 11 2010

Înainte să vin în București obișnuiam să ies foarte des cu bicicleta, aveam chiar și o gașcă de zăpăciți care ne strângeam și obișnuiam să facem un traseu de câțiva kilometri…numa buni pentru a putea cădea apoi ca secerați în paturi și a dormi neîntorși până a doua zi spre amiază.
Acum 4 ani am făcut cea mai faină „expediție”…teoretic am pornit să ajungem până într-o localitate din apropiere, doar 7 km şi tot atâţia întors…practic am ajuns să facem un mic ocol de 40 de km. 40 de km de dealuri, de văi, de păduri, de fel de fel de sătucuri, dintre care unu’ fooooarte interesant, plin de „indieni”, care ne ochiseră de ceva vreme. Noi înainte să ajungem în sătucu’ cu pricina, luasem hotărârea de a urca pe-un deal, pentru a ajunge în altă localitate. No…aia o fost cea mai inteligentă hotărâre pe care am putut-o lua, pen’că uitându-ne în urma noastră, am văzut tocmai la intrarea în sătuc un mare trib de indieni. Cre’ca luau de pe noi până şi hainele, ălea aşa transpirate cum erau🙂
Între timp gaşca noastră de pedalişti s-a cam împrăştiat, oamenii s-au mutat, unii prin alte ţări, alţii prin alte localităţi…şi ui aşa rămân doar amintirile ăstea faine.

Zilele ăstea mi-o fost tare dor de „beciucleta” mea de pe vremea aia…aveam o bici de kamikaze aşa…aveam frâne spre deloc pe ea…cadru’ era puţin îndoit de la o „împrăştiere” foarte artistică…roţile deja nu mai aveau 8, ci 16….motiv pentru care, la coborâre eram foarte politicos rugată să merg prima…oare di ce ? :)) da’ aşa prăpădită cum era, io pe bicla aia am mers mulţi km de-a lungul multor ani. Chiar şi când a apărut altă bici mai stabilă la orizont, io tot cu asta veche a mea ieşeam…care, am uitat să zic, avea şi ceva semne de rugină pe ea….ce să mai ? le avea pe toate🙂
Când am fost în concediu acasă am ieşit evri dei la pedalat, de data asta cu bicla cea noo…şi mi-e dor să ies la o plimbare, mai ales pe vremea asta…şi mi-e dor şi de traseele noastre obişnuite…şi mi-e dor şi de plimbările pe care le făceam singură când aveam nevoie să fiu doar eu cu gândurile mele. Acum în Sibiu e o pistă de bici destul de faină. Ţi-i mai mare dragu’ să pedalezi pe ea. Şiiii partea cea mai faină-i că la un moment dat treci strada şi maşinile-s obligate să-ţi dea ţie prioritate😀 Aşa mare satisfacţie mi-o dat chestia asta…ca numa bicicleştii pot ştii câţi Dumnezei îşi iau de la şoferi, uneori te înjură doar pentru simplul fapt că mergi pe şosea, chiar dacă tu mergi perfect regulamentar. Oricum, injurătură tot mi-am luat de la un nene cu un camion, pen’că, după cum se poate vedea şi din poze pista e mai înaltă decât şoseaua, tocmai pentru a favoriza cedarea trecerii…ei, nenea cu camionu’ nu şi-o adaptat viteza la respectiva denivelare, iar cum io veneam pe pistă, nush ce zmeu o făcut şi i-o murit motoru’…şi ia ghici cine era persoana perfectă pentru a fi considerată vinovată ?😀


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: