Aşa pe scurt…

8 11 2009

…că de mai mult n-am vreme, cum „zice” unii nu am vreme nici să mor.
Se ia una bucată loc de muncă, se amestecă apoi cu una bucată master şi uite-aşa nu mai ai nici timp să respiri. Şi asta în fiecare zi, că aşa au luat-o razna ăştia de la facultate şi ne zăpăcesc evri fachin dei. De-abia aştept weekend-urile, care şi ălea nu ştiu când trec pe lângă mine. Mda, am nevoie de mai mult de 24 de ore pe zi pentru a ajunge să le fac pe toate. Şi am nevoie de o evadare pe undeva ! Departe de toate minunile ăstea. Acum când scriu chestiile ăstea îmi vine inevitabil în minte acea povestioară a lui Dinescu despre femeile de carieră. Bine, nu mă consider aşa, dar cu siguranţă timpul meu liber este cam egal cu al lor. În fine, din acea povestioară un pasaj îmi place foarte mult. „Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa„. Întreaga povestioara aici.
E aşa de important să faci lucrurile care-ţi plac cu adevărat şi din care-ţi culegi satisfacţia. Toată lumea te sfătuieşte să nu te laşi prins în lucruri care te consumă prea tare şi pe care le faci fără tragere de inimă, căci alea vor suge din tine tot ce e mai bun. Dar acum întrebarea care se pune e oare ne permitem toţi să facem asta ? Oare toţi avem libertatea de a alege să facem doar lucrurile care ne plac ? Io una nu-s una din ăia. Cel puţin nu în totalitate. Asta a sunat cam a consolare şi într-o anumită măsură cred că şi e aşa, pentru că fac totuşi şi lucruri care-mi plac foarte mult. Cred că dacă aş fi prinsă într-un vârtej de-ăsta al lucrurilor din care nu obţin satisfacţie, aş fi clacat de mult. Pot să sper că într-o zi voi putea să-mi permit să fac numai lucruri care-mi plac, da’ să nu fie la pensie🙂
Ieri am ieşit la o plimbărică prin parc şi mă gândeam că mi-e dor de toamnele ălea lungi, în care găseşti muuuulte frunze pe jos de nici nu mai vezi trotuaru’ prin care mergeam târâindu-mi picioarele şi făceam frunzele să se ridice. Acum parcă prea repede se trece de la un anotimp la altu’. Mi-e dor să strâng multe frunze şi să mă arunc în ele😀 Copilu’ din mine caută să iasă la suprafaţă, că-n ultima vreme l-am cam sugrumat. Singurele momente în care-mi permit să mă prostesc e când mă joc cu Lala sau când mai vorbesc cu ea. Citisem undeva că până şi simpla rostire de cuvinte frumoase, complimente ajută la producerea de endorfine şi de atunci o alint pe Lala intr-una🙂
Pe altă cărare, prin altă pădure, la unul din cursurile noastre, profesorul a spus o chestie care mi-a rămas întipărită în minte. Discutam despre ce înseamnă să fii adult şi am ajuns cu discuţia la părinţii noştri şi la cum s-ar cuveni să-i răsplătim la un moment dat pentru modul în care ne-au îngrijit şi ne-au crescut atâţia ani. Şi unii dintre noi ne gândeam la îngrijirea lor atunci când vor avea nevoie, dar nu toţi părinţii au nevoie de aşa ceva. Şi-atunci profesorul ne-a spus că el personal crede că cel mai bine îi poate răsplăti pe părinţii lui prin a fi la rândul lui un părinte cât mai bun pentru copiii săi. Şi mi-a plăcut foarte mult asta !
Şi un sfat pe care l-am primit, de data asta de la o profesoară, a fost acela de a ne feri de lucrurile care sunt de la sine înţelese.
Oare de ce oamenii spun lucruri prea târziu ? Când ai momente în care ai fi dat şi luna de pe cer doar ca să auzi nişte cuvinte care nu vor să iasă din gura unei persoane orice ai face. Nu vor şi pace ! Şi apoi după o anumită perioadă ele îşi fac apariţia timide în viaţa ta, dar tu nu mai ai nevoie de ele şi înseamnă prea puţin să le auzi. Oare de ce facem aşa ? Lăsăm timpu’ şi prafu’ să se apună peste lucrurile importante, pentru ca mai apoi ele să nu mai valoreze mult.
Şi acum la sfârşit o întrebare întrebătoareee. Să zicem că ştii o persoană, da’ care nu-ţi place de fel. O consideri respingătoare din toate punctele de vedere. Ei…ce faci când începi să schimbi, din politeţe, „neşte” cuvinte cu acea persoană şi ajungi să descoperi că aveţi ceva lucruri în comun ? Dacă extrapolezi oarecum, ajungi la ideea că şi propria ta persoană şi se pare respingătoare ? ai ?
Şi o melodie care mă obsedează. Na, să vă obsedeze şi pe voi😀


Acțiuni

Information

One response

12 11 2009
fanuta

nu, no fucking way!
ti se pare respingatoare pentru ca nu o cunosti decat la suprafata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: