Curiozitatea care a omorât pisica

Well, nu a chiar omorât-o. Cel puţin nu pe a mea. And yes, I do have a cat 😀
La staţie la Universitate, multă vreme a fost un afiş pe care scria aşa :
Scumpo-n loc de mărţişor,
Ţi-aş aduce-un mâţişor
Mâţişor de salcă-n sevă,
De nu chear un mâţ de-adevă.
Ciudat, că acu mă chinuiam să-mi aduc aminte cine a scris chestia asta, da’ nu reuşesc….scuzeeee. Evident că afişul ăsta a fost pus acolo dinainte de mărţişor şi a fost luat acu vreo săptămână de acolo. Şi ţin minte că în fiecare dimineaţă, metroul se oprea în dreptul chestiei ăleia şi de fiecare dată când o citeam mi se punea un zâmbet maaaare, maaare pe faţă. Ai mei nu m-au lăsat niciodată să ţin animal în casă şi doar am cochetat de la distanţă cu ideea, dar acum nu ştiu, am simţit nevoia să am un sufleţel acasă care să mă aştepte. Acel sufleţel e Lala, un ghemotoc negru care a apărut pe lume pe 2 martie. Mărţişorul meu venit cu întârziere ! Mămica ei e un albastru de Rusia, iar tăticul e tomberonez de lux, iar soarta a vrut ca ea să fie la fel ca tăticu’. Da’ nu mă supăr, am mai puţin păr pe haine 🙂 Mai are o surioară care e ca mămica ei şi iniţial pe ea o vroiam, dar când am fost să le văd, Lala a fost prima care m-a întimpinat. Şi asta a fost să fie a mea ! Ştiţi cum se spune că de fapt animăluţele-şi aleg stăpânii. Nu o să încep acum să spun cum stă cu lăbuţa în stângă şi mâine în dreapta. Pot să spun că e o zăpăcită şi jumătate şi că are orele ei de nebunie în care nu stă 2 secunde în acelaşi loc, se învârte ca titirezu’ prin toată casa. Câteodată e distractiv, alteori (adică seara când vreau să dorm, că deh…io am trezirea la 6 juma pentru a merge la lucru) e de-a dreptul exasperantă. Acum văd că învaţă să nu mai facă aşa şi să-mi respecte programul. Cert e că în momentul în care intru pe uşă şi ea vine în întâmpinarea mea şi începe să „vorbească” cu mine şi sare pe lângă mine să ne iubim şi să ne jucăm, uit de toate problemele de la lucru, de acasă şi de la şcoală. Şi asta-i place tare mult sufletului meu. Mi-a înseninat zilele, chiar dacă a făcut o preferinţă pentru perdele şi pentru părul meu şi mă mai trezesc cu câte-o gheară în ceafă 🙂 Dar e o scumpete de fiinţă.