Frig maică !

27 09 2008

Brrrr, acu am venit de afară, am zis să-mi scot puţin nasul la aer, iar acu am intrat oleacă să mă încălzesc, ca să fiu pregătită pentru concertele din seara asta ce vor fi în Piaţa Mare. Nu sunt cine ştie ce. Sunt organizate cu ocazia celor 15 ani de existenţă ai Atlassib-ului. Şi vor concerta Ruslana, Jennifer Rush, Gibson Brothers, Kaoma, Dr. Alban, iar de-ai noştri o să fie Holograf, Voltaj, Vama şi desigur Peeepeeeeee🙂 În mod normal nu aş ieşi din casă pentru ele, daaaaar vom fi mai mulţi şi o să facem bâză, which will be nice.

So, ieri nici nu am ajuns bine acasă că deja a început lumea să mă asalteze cu întrebări, în principiu au vrut să ştie în ce gaură m-am ascuns ultimele 2 săptămâni. Iar după oferirea raportului de activitate, un prieten în special a început să facă figuri. Nu ştiu ce anume nu i-a convenit lui, dar a avut o reacţie foarte ciudată. El a fost o persoană foarte importantă pentru mine acu 3 ani, dar treptat s-au răcit lucrurile între noi, iar acum suntem mai mult cunoştinţe decât prieteni. Ei, dragul de el a început să-mi spună mie că degeaba plec la Bucureşti că nu o să găsesc ce caut, că greşesc dacă las tot ce am aici şi că o să pierd toţi prietenii pe care îi am, că omu’ e egoist şi că toţi o să mă dea la o parte. Şi tot felul de bla bla-uri de genul ăsta. Pur şi simplu am rămas şocată de răutatea cu care vorbea cu mine. Nu înţeleg de unde au ieşit lucrurile ăstea. Şi nu înţeleg de ce a luat el atât de tragic lucrurile. Dacă plec la master acolo, asta nu înseamnă că automat rămân acolo pentru totdeauna, că nu o să mai vin acasă şi că pun punct la tot ce am aici şi ignor tot în favoarea a ceea ce voi găsi acolo. Iubesc prea mult tot ce am aici pentru a renunţa chiar aşa la tot. Mă întristează foarte mult cuvintele lui. Sunt total de acord cu faptul că prietenii trebuie să-şi spună cu adevărat ce cred, dar nu în felul acesta. Era greu să spună Mă bucur pentru tine şi-ţi doresc tot binele ? chiar era aşa de greu ? Chiar dacă nu vorbea serios. Eu sunt de părere că între prieteni trebuie să existe acel respect pentru deciziile luate şi de asemenea trebuie să fie susţinere în caz de nevoie. Iar dacă el chiar nu şi-a dat seama că eu am nevoie de sprijin şi susţinere, atunci poate nu e chiar acel prieten care credeam eu că e. Încă mai păstram amintirea unei legături care exista între noi. Şi tocmai asta e buba, legătura aceea nu  mai e de mult ce credeam eu că e. Hmmăm….tocmai ăsta e motivul pentru care nu trebuie să pun eu chiar aşa de mult la suflet cuvintele lui şi să trec peste ele. Au fost spuse din răutate şi au fost nesolicitate. Şi nu înţeleg de unde au apărut pentru că până să-i spun de plecare era veselia de pe pământ.

Anyway…merg să-mi pregătesc nasu’ pentru frigu’ de afară…..Hmmmm….poate găsim pe undeva un must bun sau un vin fiert…oooo, a doua variantă ar fi şi mai bună. E aici lângă mine o cabană cu un must foarte bun, în fiecare an i-am făcut proba ca să mă asigur.

Poza e făcută azi, ce se vede acolo e Cisnadioara, care e la aproximativ 10 km de Sibiu.

O să mai revin cu poze din seara asta…cred🙂


Acțiuni

Information

2 responses

28 09 2008
Razzor

poate o sai fie dor de tine

28 09 2008
ceuameni

probabil, dar nu trebuia sa reactioneze asa de urat🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: