Urăsc sfârşiturile

4 07 2008

Nu mai îmi place nimic zilele ăstea ! Bănuiesc că am o stare uşor melancolică. Şi totul e legat de amintiri. Acum s-a dus şi licenţa şi o să ne împrăştiem cu toţii în zeci de locuri. În mintea mea se derulează într-un ritm constant ultimii 4 ani, momentele speciale din ei, bucuriile, tristeţile, dar mai ales prezenţa lor în toate. E greu, mai ales că ce a fost între noi toţi a fost ceva special. Acum câteva zile cineva îmi spunea că ăsta e testul adevărat şi că acum se va vedea cu adevărat cât de puternice şi de speciale sunt prieteniile pe care le-am legat în anii ăştia. E greu ! o să vină octombrie şi mi se va părea ciudat că nu mai stau cu sufletu’ la gură să ajungă cutărica aici şi nici nu voi mai auzi aceleaşi poveşti despre zilele de vacanţă. Locul acestora va fi luat de o tăcere, pentru ca mai apoi, în noiembrie să vină valu’ de noi feţe şi atunci totul o va lua de la capăt.

Se spune că nimic nu are cu adevărat un sfârşit. Pe dracu !

Se spune că nu există sfârşit, ci că se transformă. Pe dracu !

Se spun multe lucruri. Un lucru ştiu sigur şi anume că nu-mi plac sfârşiturile. Şi nu, nu sunt începuturi acolo unde sunt sfârşituri şi asta pentru că vieţile noastre nu sunt made in Hollywood. Ştiţi de ce în film totul e perfect ? Pentru că durează doar 2 ore. Vieţile noastre sunt puţin mai complicate. Lucrurile nu evoluează cum am vrea, întotdeauna apare câte altceva pe lângă, care ne distrage atenţia şi uite-aşa ajungem să ne trezim brusc şi să ne întrebăm Ce va mai face X ?

Bănuiesc că cel mai greu de acceptat de-a lungul vieţii e că oricât de mult ne-am stădui, sunt unele lucruri care nu pot fi controlate. Ăstea orice ai face sunt acolo, ca umbrele în urma noastră, uneori le vedem, alteori nu. Nu vor să plece dom’le ! Nu vor şi pace !

Mi-aş dori să fie mai multe lucruri simple în viaţa asta. Aici nu mă refer neapărat la lupta pe care o depui pentru a obţine un lucru, ci la durerile ăstea nenorocite de cap pe care ţi le dau unele gânduri. Ce bine ar fi fără ele, nu ?

Mâine şi poimâine o să-mi revăd un vechi prieten pe care nu l-am mai văzut de mult. Ştiu că el poate să-mi redea liniştea interioară, la fel cum o face la fiecare revedere. Are el darul ăsta mai special. Aici nu vorbesc despre o persoană, ci despre una dintre comorile naturii, muntele. Cunoscătorii ştiu cât de puternic e efectul muntelui şi al peisajelor lui.

Îmi cer scuze pentru faptul că am sărit de la una la alta în postu’ ăsta, dar am atât de multe gânduri pe care aş vrea să le exprim şi totuţi când încerc să le dau frâu liber, parcă nu ies bine. Sunt pierdută puţin în trecut printre ele şi e bine aici pentru o vreme. Poate vor să fie doar ale mele, să-mi aducă doar mie zâmbete sau feţe încruntate, pentru că nimeni în afară de mine nu le consideră atât de speciale.

   Melodia asta e cea mai în măsură să exprime ce e în mine. Sigur o cunoaşteţi🙂


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: