Din ce are viaţa de oferit

22 01 2008

Iubesc lucrurile mărunte pe care mi le aferă viaţa din când în când. Să vorbesc cu un prieten şi să ne aducem aminte de anumite chestii, sau să-mi spună că i-a plăcut cî am făcut un anumite lucru la un moment dat. Să mă uit pur şi simplu la un film cu un prieten şi să nu spunem nimic, iar la sfârşit să mă simt foarte liniştită în interior. Sau să mă uit la un film cu fratele meu. Să descopăr că mai am încă timp pentru a face ceva, deşi începusem să mă panichez că nu termin. Să mă uit la bebeluşi cu mămicile lor în parc. Să mă uit la căţeluşi. Să primesc un telefon neaşteptat, dar care să mă facă să fiu cu zâmbetu’ pe buze toată ziua. Să găsesc un lucru pe care nu mai speram că am să-l găsesc. Să ies cu prietenii la o pizza sau un frappe. Drumeţiile în general, dar îmi plac deosebit cele pe care le facem pe nepusă masă, fiindcă se ştie că întotdeauna lucrurile pe care nu le planifici sunt cele mai grozave. Ieşirile la grătar cu familia, vara, în fiecare sfârşit de săptămână. Să fac poze. Să mă uit la stele într-o noapte senină de vară. Plimbările pe care le fac singură cămd am nevoie de timp de gândire, şi sunt doar eu, soarele plăcut, aleea pe care merg şi muzica din căşti…şi e foarte bine. Să citesc o carte bună. Întălnirile de clătite pe care le facem, şi la care ne uităm la un film vechi (gen Piedone) sau desene vechi ruseşti (de cănd eram copii), şi rădem până nu mai putem. Să primesc mici atenţii de la prieteni care spun „Nu m-am putut abţine să nu ţi-o iau”. Să văd bucuria pe feţele prietenilor. Să împodobesc bradul de crăciun şi implicit să cumpăr podoabe. Să ascult o melodie care mi-a fost foarte dragă într-o perioadă a vieţii.

74029018.jpg

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: