Ce-şi doresc femeile ?

22 08 2008

Întrebare la care multă lume a încercat să găsască răspunsul, până şi nenea Freud a recunoscut înainte să moară că întrebarea asta a fost singura la care nu a reuşit să răspundă oricât de tare s-a străduit. Dar ăsta nu e un post filosofic :) Am primit pe mail următoarea pildă, dacă îi pot spune aşa şi mi se pare tare drăguţă, de aceea am zis să o împărtăşesc cu voi…so here it is :


Tânărul rege Arthur a fost invins şi închis de monarhul regatului vecin. Monarhul ar fi putut să-l omoare, dar a fost mişcat de tinereţea şi idealurile lui Arthur. Aşa încât monarhul s-a oferit să-i redea libertatea în schimbul răspunsului la o întrebare foarte dificilă. Lui Arthur i s-a dat un an pentru a afla răspunsul la întrebare; dar dacă după trecerea perioadei de un an el nu avea răspunsul va fi condamnat la moarte.


Întrebarea cu pricina era: “Ce vor cu adevărat femeile?” O astfel de întrebare ar lăsa perplex chiar şi pe cel mai învăţat dintre bărbaţi, iar pentru tânărul rege Arthur era o chestiune imposibilă. Dar cum tot era o opţiune mai bună decât moartea, a acceptat propunerea monarhului de a avea răspunsul până într-un an. S-a intors în regatul lui şi a început să întrebe pe toată lumea: pe prinţesă, pe preoţi, pe înţelepţi. A vorbit cu fiecare dar nimeni nu a putut să-i dea un răspuns satisfăcător. Mulţi oameni l-au sfătuit să consulte pe bătrâna vrăjitoare – ea era singura care i-ar fi putut da un răspuns. Dar preţul era mare – pentru că vrăjitoarea era faimoasă în regat pentru preţurile exorbitante pe care le cerea. Dar ultima zi a anului sosi şi Arthur nu avu încotro, decăt să meargă la vrăjitoare. Ea accepta să-i dea regelui răspunsul la întrebare, dar Arthur trebuia să accepte preţul ei mai întâi: vrăjitoarea a cerut să se căsătoreasca cu Gawain, cel mai nobil dintre cavalerii Mesei Rotunde şi cel mai bun prieten al lui Arthur. Tânărul Arthur a fost terifiat la auzirea cererii vrăjitoarei. Ea era cocoşată şi hidoasă, avea doar un singur dinte, mirosea îngrozitor şi scotea sunete dubioase. Nu întâlnise niciodată o creatură mai respingătoare. În consecinţă a refuzat să-şi forţeze prietenul să se căsătorească cu ea şi să îndure aşa o povară. Gawain auzind care era propunerea vrăjitoarei, a vorbit cu Arthur şi i-a spus că niciun sacrificiu nu era mai mare decât viaţa regelui şi ocrotirea Mesei Rotunde. Aşa încât nunta lor a fost stabilită şi vrăjitoarea a dat răspunsul la întrebarea ui Arthur: “Ce vrea cu adevărat o femeie este să fie stăpână pe propria-i viaţă”

Toţi au ştiut că vrăjitoarea a grăit adevărul şi viaţa lui Arthur a fost cruţată. Şi ce nuntă au avut Gawain şi vrăjitoarea! În timp ce Gawain era gentil şi curtenitor ca întotdeauna, bătrâna vrăjitoare nu a ezitat să-şi etaleze relele maniere, făcându-i pe toţi să se simtă prost. Seara nunţii sosi. Gawain sforţându-se, intră în dormitor. Însă ce privelişte îl aştepta! Cea mai frumoasă dintre femei era întinsă pe pat! Stupefiat, Gawain întrebă ce s-a întâmplat. Mândreţea de fată replică: de vreme ce el a fost atât de drăguţ şi gentil cu ea pe când apărea ca o vrăjitoare, ea va arăta jumătate din timp ca o vrăjitoare şi cealaltă jumătate va fi o frumoasă femeie. Şi-l întrebă care din cele două arătări vrea el să fie ziua şi care noaptea? Ce crudă întrebare! Gawain se gândi: în timpul zilei o frumoasă femeie să se mândrească cu ea prietenilor, dar în timpul nopţii, în intimitate o hidoasă vrăjitoare? Sau să prefere pe bătrâna vrăjitoare în timpul zilei, iar noaptea pe cea mai frumoasă dintre femei cu care să împartă multe momente intime?

Tu ce ai alege? (Răspunsul lui Gawain urmează imediat dar nu-l citi până nu faci alegerea ta…)

Alege înainte de a citi răpunsul lui Gawain!

>

>

>

>

>

>

Nobilul Gawain a replicat că o lasă pe ea să aleagă. Auzind asta ea a anunţat că va fi frumoasă tot timpul pentru că el a respectat-o îndeajuns încât s-o lase să fie stăpână pe propria-i viaţă, să ia propria-i decizie.

Morala: “Dacă nu-i laşi femeii tale şansa la propria alegere, lucrurile vor lua o întorsătură urâtă!”





Altă Povestioară

4 08 2008

Citeam în Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie de Nossrat Peseschkian (o carte excelentă pe care o recomand nu numai celor care au inclinaţii pentru domeniul psihologiei) o povestioară despre importanţa pe care o dăm lucrurilor şi despre aşteptările pe care le avem vis-a-vis de momentele ce vor veni, persoanele pe care le întâlnim, locurile în care mergem şi aşa mai departe.

Era odată un barbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu.

Un tânar se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Batrânul îi răspunse întâi, printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse batrânul.

Puţin dupa aceea, un alt tânar se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:
- Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Omul nostru începu prin a-i raspunde cu aceeaşi întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse batrânul.

Un negustor care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânâr se îndepărta, se întoarse spre batrân şi îi zise cu reproş:
- Cum poti să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?
- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inima. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va gasi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi găsi în ei.

Frumos, nu ? Presupun că niciodată nu m-am gândit până acum la chestia asta, la faptul că gândurile şi aşteptările mele influenţează modul în care vor ieşi lucrurile. Deşi, recunosc că nu totdeauna se aplică regula asta. Acu 3 ani am fost la o întrunire moto la Odorheiu Secuiesc cu prietenul meu de atunci. Noi plecaserăm puţin mai devreme decât restul găştii că vroiam să mai şi vizităm până acolo. Şi nu ştiu cum s-a făcut că am ajuns primii acolo, după ce ne-am pus noi cortu’ am zis să dăm o tură să vedem ce mişcă prin zonă. Şi mişcau…numa’ unguri :) Ne-am aşezat la o masă să bem o bericică şi lângă noi la un moment dat s-a pus o gaşcă. Vorbeau doar maghiară. Nu a trecut mult până ne-am dat seama că eram singurii de acolo care vorbeam română :) Situaţie interesantă şi ne doream să ajungă odată şi restu’. Vorbeam noi doi acolo la masă şi la un moment dat auzim că tipii ce s-au aşezat lângă noi au început să vorbească în română ca să intrăm şi noi în discuţie. Iar apoi ne-au dat o ţuicăăăă…vai mamă. Nici nu am simţit când ni s-a urcat la cap, că nu se simţea tare când o înghiţeai. Ce vreau eu să zic e că noi am crezut că o să fie ca dracu’ până ajungeau şi restu’ şi când colo a fost excelent, băieţi faini unguraşii :D

Da’ e frumoasă senzaţia când descoperi că lucrurile nu sunt chiar atât de negre cum le credeai tu. Ştiu că o să fie cineva care o să zică să încerc să nu mai mă gândesc dinainte, să iau lucrurile cum sunt ele, că aşa şi pe dincolo…wrong….nu poţi face asta oricât de mult ai încerca. Nu cred pe cineva care spune că nu se gândeşte dinainte la ceva, nu stă şi-şi imaginează anumite lucruri, nu contează că faci chestia asta  o singură dată pentru câteva secunde sau stai să-ţi imaginezi scenarii laborioase în minte. Aşa funcţionează motoraşul nostru, el analizează experienţele anterioare şi nevoia noastră de a avea totul în regulă la sfârşitul zilei.