Am fost neserioasă

…ştiu….a trecut ceva vreme de când nu am mai scris un cuvinţel pe-aici. Au fost mai mulţi factori la mijloc…sper să-mi revin acu’.

Cre’că postu’ ăsta o să fie unul gen scurt pe doi.

• Fost la munte acu 2 săptămâni, văzut multăăăăă zăpadăăăăă, ceea ce plăcu la mine şi la camera mea…văzut crucea de pe Caraiman aprinsă, pe care n-am mai prins-o aşa de când eram copilă…o să pun ceva pozine mai jos.
• Fost şi acasă weekendu’ ăsta, mai mult pentru a vedea demonstraţia de freestyle snowmobile….făcut iarăşi poze şi o să înşir câteva aici.
• Fost problem cu colega de apartament….pierdut colegă…găsit colegă noo…o să se mute din martie
• Reuşit să repar chestiile care erau aiurea în apartament şi acu nu mai am impresia că se dărâmă dulapu’ pe mine şi crapă patu’ când mă întorc de pe o parte pe alta (nush ce activităţi o avut uaminii care o stat înainte aici da’ cre’că o avut de schimbat multe becuri că s-o suit mult pe pat )
• Apucat de redecorat camera…fost la Ikea pt a lua o lampă (cică) şi ajuns acasă cu o gramadă de chestii care nu erau în program…sau în bujet….salariul meu a dezvoltat frică de Ikea
• Am fo la concert Cobe…plăcut….simpatic foc solistu’ (pozele lasă de dorit că am avut doar telefonu’)
• Cunoscut un om pe care-l admiram pentru demersurile pe care le-a luat cu o petiţie…nu dau numele că-i persoană publică….pierdut admiraţia pentru el….o declar nulă….m-a dezamăgit complet felul lui de-a fi şi modul în care vorbea şi mai ales faptul că a promis că face o treabă, iar apoi s-a fofilat zicând că omu’ se descurcă cel mai bine singur. WTF ? (p.s. treaba nu avea legătură cu mine, ci mai mult cu asociaţia din care am făcut parte în studenţie).

• Terminat sesiunea….cea mai atipică sesiunea pe care am avut-o şi cea care mi-a pus cel mai mult neuronii pe baricade….da’ nu-i bai….fu interesant….mă bucur de vacanţă…sort of…în sensu’ că nu mai tre’ să recuperez la lucru orele pe care le plecam pentru a merje la cursuri…uici iz gud
• Văzut scrisoare de la verişoara lu’ Băselu’ din SUA, care aparent caută sponsor bogat să o aducă înapoi în ţară. Ştiu io unde ar putea merje, că am fo în practică acolo la spitalu’ ăla cu număr

Na acu să fie pozeeeee

Unie-i zăpadaaaa ?

Că eu o tot aştept…..şi nu vrea să vină nenorocitaaaaaa….eram supărată că anu’ ăsta nu am vazut deloc zapadă şi weekendu’ trecut am dat o fugă până la bunicii mei la Azuga. Şi ce-mi văd ochii ? Zăpadăăăă….multă zăpadă…deşi am stat doar de pe o zi pe alta acolo, am avut norocul de a vedea ninsoare constant, căci ningea când am ajuns acolo şi la fel era şi când am plecat. Weekendu’ ăsta am văzut că nu prea mai e zăpăduţă, dar cel trecut a fost magic pentru mine. Mie-mi place să merg la pârtie să mă uit la cei care se dau la vale De data asta au fost foarte puţini schiori şi persoane cu placa, dar în schimb au fost foarte mulţi cu făraşe şi săniuţe. Ceea ce a însemnat că urletele au fost la ele acasă. Nu ştiu de ce se simte nevoie de a urla când eşti pe sanie sau sac sau făraş, dar pe mine mă amuză treaba asta. Am stat şi m-am uitat la ei o perioadă şi a fost foarte frumos. Dar ce mi-a plăcut mie cel mai mult au fost brăduţii, care arătau minunat cu haina lor de nea.  Şi am mai văzut un lucru care m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Am mai descoperit un om de zăpadă Vai de când nu am mai văzut aşa ceva ! Acum 2 ani am făcut ultimul meu om de zăpadă. Se luase curentul şi pentru că tot ningea de zor şi zăpadă era din plin, m-am întâlnit cu o prietenă şi am făcut uriaşul nostru. Nu vă pot spune cu ce reacţii faine ne-am pomenit. Pur şi simplu oamenii opreau maşinile lângă noi şi ne spuneau că nu au mai văzut de mult un omuleţ şi ne urau spor mai departe. Alţii chiar s-au oferit să ne ajute. A fost genială experienţa. Bine, până la un punct în care ne-am trezit asaltaţi de 3 copii care nu aveau mai mult de 12 ani.Ei, “dragii de ei” au început să dea în noi cu bulgări. La început am fost amuzaţi şi am dat şi noi cu bulgări înspre ei, gândindu-ne “snowfighttttttt!!!!!!!!”. Dar nu se mai potoleau afurisiţii ! Iar apoi ne-au şi stricat omuleţu’ Serios că în adulţii aceia care s-au oprit din drumul lor pentru a se bucura puţin de omuleţul nostru era un suflet de copil mai curat decât ce era în cei 3 obraznici. Şi cine zice că nu mai există spiritul acela de copil în oamenii mari ? Există, dar nu e mereu atât de evident. Omuleţul pe care l-am descoperit la Azuga avea năsucul căzut, dar cineva i l-a înlocuit cu altul.Frumos gest

Şi am mai văzut şi semne ale crizei financiare Am văzut primul moş cocoşat de griji

Acum stau şi număr zilele Mai am 4 zile până merg acăsică. Am reuşit să-mi iau concediu zilele acelea dintre Crăciun şi Revelion şi sunt foarte fericită. Ce ar fi însemnat să plec acasă în 24, să mă întorc aici in 28, sp lucrez 29, 30 şi 31, iar apoi să plec din nou acasă în 31 ? Oboseală şi nervi. Asta am fi însemnat. Aşa am şi eu o mini vacanţă din 24 până pe 4 ieeeeei. Abia aştept să ajung acasă să văd brăduţul făcut şi să ascult colinde What can I say ? I’m a Christmas person.

Acasă :)

Am fost din nou plecată câteva zile, din nou Azuga De data asta am avut o mică reuniune de clan acolo. A fost frumos, family time. Trecuse ceva timp de când nu ne-am mai văzut cu toţii şi a fost plăcut. Am înjurat traficul de pe valea Prahovei, cel puţin de la Predeal s-a circulat bară la bară. Ce frumos era când eram mică ! Nu era aşa trafic pe valea Prahovei, iar cel puţin Azuga se termina ceva mai sus de blocul bunicilor mei. Pe atunci, Azuga era un orăşel frumos şi liniştit de la munte, era locul nostru de joacă, puteam alerga ca descreieraţii pe dealuri şi prin parc. Obişnuiam să ne imaginăm că suntem super-eroi şi că misiunea noastră era să salvăm planeta. Încercam să imităm pe Captain Planet, poate vă mai aduceţi aminte de el. Se forma în momentul în care nişte copii uneau inelele pe care le aveau şi spuneau numele unui element al naturii. Aşa aveam şi noi nişte ineluşe şi aveam ceva formule de “transformare” Beautiful times.

Acum nu mai sunt dealurile acelea, acum există doar nişte grădini cu vile. N-are cum să nu-ţi apară un suspin când vezi ce mult s-a schimbat orăşelul acela unde cel mai puternic zgomot nu era scos de atv-uri sau alte maşinării, ci de sunetul şamotei la ora 15, care anunţa muncitorii că s-a mai terminat încă o zi de muncă şi că e vremea să meargă acasă, iar pe mine mă anunţa că e vremea să merg la masă.

Am intrat iarăşi puţin în butoiul cu amintiri, poate e din cauza furtunii care s-a pornit afară, dar nici Miles Davis nu pot să spun că nu are nicio influenţa la starea mea acutală.

Pentru a reveni la oile noastre, o să spun că au fost nişte zile foarte faine, am uitat complet de “micile evenimente” care urmează să apară pe strada mea. Am reuşit să mă bucur de cei care erau lângă mine. Am jucat ca de obicei table, care e oarecum jocul familiei noastre, tataie fiind maestrul absolut Dacă reuşesc să-l bat, e sărbătoare naţională Am ieşit puţin şi la iarbă verde, unde am fost ameninţaţi de nişte stropi, dar dup-aia şi-a făcut din nou apariţia soarele şi a fost şi mai plăcut. Ce a fost şi mai frumos a fost peisajul care se întindea la picioarele noastre. Am văzut şi nişte broscuţe în devenire am trecut pe lângă o baltă şi era plină de mormoloci.

Ce mi-a plăcut la drumul de întoarcere au fost culorile. Dacă la Azuga era totul încă verde, pe la Braşov deja apăruseră şi nuanţe de maro. Nu m-am putut abţine să nu fac o poză. Nu e prea reuşită pentru a făcută direct din maşină.

Iar acum, ca de obicei, ceva poze făcute atunci.

Ello world

Am revenit pe meleaguri sibiene Am fost plecată câteva zile din localitate. Iniţial am fost la Bucureşti si vaiiiii ce căldură pe acolo maicăăăăă. Când m-am dat jos din maşinuţă mi s-au înmuiat picioarele şi nici nu puteam respira Ca să fim pregătiţi pentru Bucureşti, am stat la o coadă de toată frumuseşea la intrare în Piteşti, de am zis ca trebuia să ne apucăm de tricotat. După ce am terminat treburile prin capitală am zis să rămânem câteva zile la Azuga, iar la Sinaia am dat  de Mama Cozilor, căci ăia 13 km de la Sinaia la Azuga i-am făcut în 2 oreeeeee Pe jos ajungeam sigur mai repede. Au fost câteva zile frumoase şi bine venite. Am văzut şi una bucată eclipsă, am ieşit şi la un grătărel, am serbat-o pe mamaie, am revăzut unele persoane dragi, am făcut pozine. A fost frumos !

Prince Valiant !

Discutam ieri cu un prieten şi tot aberând noi aşa, am ajuns să discutăm despre desenele la care ne uitam în copilărie. Ulterior am dat peste video ăsta la prietenu’ youtube. Oh…did it bring back memories ! Ţin minte că mă trezeam devreme să văd desenele pe care le dădeau pe Italia Uno. Şi în fiecare dimineaţă la ora 9 era Principe Valiant :X Nu mai e nevoie să vă spun că aveam un mic crush legat de el, aşa vedeam pe atunci bărbatul ideal Pe când eram mititică, toată vacanţa de vară o petreceam, aşa cum se obişnuia, la bunici. Toţi copiii plecau 3 luni de la părinţi şi mergeau la bunici, se golea cartieru’, puteau şi ăia mai bătrâni să spună că în sfârşit au linişte ) Noi aveam serioase probleme cu un vecin de-al nostru, Nenea Iliuţă care nu suporta el copiii, mereu urla la noi să plecăm din faţa blocului că facem prea multă gălăgie. Şi ce face orice copil care se respectă ? Păăăăi, ignoră avertismentele şi îşi vede de joacă. Numai că în cazul lui asta nu era o opţiune şi ieşea la noi cu japa (sau nuia) şi fugea după noi să ne altoiască. Iniţial a fost japa simplă ruptă din salcie….apoi a urmat The Japă, care era din sârmă ghimpată. O dată a dat cu chestia aia şi i-a găurit mâna unuia dintre copii. Om nebun, ce să mai ! Ai noştri aveau constant certuri cu el. Eu n-am păţit-o aşa de rău cu The Japă, dar era să iau un pumn în faţă de la el, din cauză că am îndrăznit să-i zic să nu mai arunce cu apă în noi, căci da….arunca şi cu apă. Eh…fiecare scară cu pensionarii ei !

Acu să mă întorc de unde am plecat Spuneam că pe vremea aia plecam şi eu la bunicuţii mei de la Azuga pe perioada verii. Şi acolo era lumea mea. Dimineaţa, bineînţeles aveam program de desene animate. Învăţasem toate melodiile de la desene, cu toate că erau în italiană. Dar aşa am început să învăţ limba asta, prin intermediul desenelor de la Italia Uno. Prietena mea cea mai bună din copilărie era de la Azuga. Ina o cheamă, mai suntem şi acum prietene, dar e mai greu cu distanţa, că ea s-a dus la facultate în Bucureşti. Poate acu când oi merge la master acolo să revină o parte din ce a fost. Aşa….să revenim….observ că am dificultăţi să mă menţin pe linia subiectului Ei, după desene, ieşeam cu Ina în parc şi ne dădeam pe leagăne. Şi ce făceam în timp ce ne dădeam pe leagăne ? Păi bineînţeles, cântam melodiile de la desene, asta de la Valiant fiind preferata mea Ştiţi că vă ziceam că am fost la avansarea în grad a unui prieten din copilărie ? Ei, el e tot din Azuga. Zilele trecute am ieşit cu el în oraş şi mi-a spus că primul lucru care-i vine în minte când se gândeşte la mine e tocmai cântatul ăsta ce-l “practicam” cu Ina în parc. N-am ştiut dacă să râd sau să mă ruşinez când a zis asta E, tocmai asta e ce-mi place cel mai mult la copii şi anume faptul că fac ce vor fără să le pese cine se uită sau ce spune

Mai jos arătându-ne fildeşii, eu şi Ina prin 2002….şi desigur, genericul în italiană de la Principe Valiant.