Ce Uameni !

New Year’s Frozen Delight

ceuameni — Sun, 02 Jan 2011 08:01:31 +0000

Tare tare tare, dar tare frumoasa plimbarica….mai putin a contat faptul ca erau -13 grade S-a meritat din plin !

n-am titlu

ceuameni — Sat, 27 Nov 2010 07:14:03 +0000

Șiiii….mi-am furat-o rău de tot la lucru…că deh, am comis-o…era şi cazu’ să calc şi io strâmb, că prea mi-o mers bine în ultima vreme…şi acu stau şi-mi fac procese de conştiinţă şi-mi doresc să mă ascund într-o gaură de şarpe şi să nu mai ies de acolo…dar cum nu pot face asta, pot doar să-mi doresc să mă plimb de nebună prin locurile din pozele de mai jos (care-s făcute cu telefonu’) şi să uit de toate….puii mei ! aş vrea să nu fi avut conştiinţă în momentele ăstea !!!

I miss you, old rusty friend !

ceuameni — Sat, 13 Nov 2010 19:48:18 +0000

Înainte să vin în București obișnuiam să ies foarte des cu bicicleta, aveam chiar și o gașcă de zăpăciți care ne strângeam și obișnuiam să facem un traseu de câțiva kilometri…numa buni pentru a putea cădea apoi ca secerați în paturi și a dormi neîntorși până a doua zi spre amiază.
Acum 4 ani am făcut cea mai faină „expediție”…teoretic am pornit să ajungem până într-o localitate din apropiere, doar 7 km şi tot atâţia întors…practic am ajuns să facem un mic ocol de 40 de km. 40 de km de dealuri, de văi, de păduri, de fel de fel de sătucuri, dintre care unu’ fooooarte interesant, plin de „indieni”, care ne ochiseră de ceva vreme. Noi înainte să ajungem în sătucu’ cu pricina, luasem hotărârea de a urca pe-un deal, pentru a ajunge în altă localitate. No…aia o fost cea mai inteligentă hotărâre pe care am putut-o lua, pen’că uitându-ne în urma noastră, am văzut tocmai la intrarea în sătuc un mare trib de indieni. Cre’ca luau de pe noi până şi hainele, ălea aşa transpirate cum erau
Între timp gaşca noastră de pedalişti s-a cam împrăştiat, oamenii s-au mutat, unii prin alte ţări, alţii prin alte localităţi…şi ui aşa rămân doar amintirile ăstea faine.

Zilele ăstea mi-o fost tare dor de “beciucleta” mea de pe vremea aia…aveam o bici de kamikaze aşa…aveam frâne spre deloc pe ea…cadru’ era puţin îndoit de la o “împrăştiere” foarte artistică…roţile deja nu mai aveau 8, ci 16….motiv pentru care, la coborâre eram foarte politicos rugată să merg prima…oare di ce ? ) da’ aşa prăpădită cum era, io pe bicla aia am mers mulţi km de-a lungul multor ani. Chiar şi când a apărut altă bici mai stabilă la orizont, io tot cu asta veche a mea ieşeam…care, am uitat să zic, avea şi ceva semne de rugină pe ea….ce să mai ? le avea pe toate
Când am fost în concediu acasă am ieşit evri dei la pedalat, de data asta cu bicla cea noo…şi mi-e dor să ies la o plimbare, mai ales pe vremea asta…şi mi-e dor şi de traseele noastre obişnuite…şi mi-e dor şi de plimbările pe care le făceam singură când aveam nevoie să fiu doar eu cu gândurile mele. Acum în Sibiu e o pistă de bici destul de faină. Ţi-i mai mare dragu’ să pedalezi pe ea. Şiiii partea cea mai faină-i că la un moment dat treci strada şi maşinile-s obligate să-ţi dea ţie prioritate Aşa mare satisfacţie mi-o dat chestia asta…ca numa bicicleştii pot ştii câţi Dumnezei îşi iau de la şoferi, uneori te înjură doar pentru simplul fapt că mergi pe şosea, chiar dacă tu mergi perfect regulamentar. Oricum, injurătură tot mi-am luat de la un nene cu un camion, pen’că, după cum se poate vedea şi din poze pista e mai înaltă decât şoseaua, tocmai pentru a favoriza cedarea trecerii…ei, nenea cu camionu’ nu şi-o adaptat viteza la respectiva denivelare, iar cum io veneam pe pistă, nush ce zmeu o făcut şi i-o murit motoru’…şi ia ghici cine era persoana perfectă pentru a fi considerată vinovată ?

Transfăgărăşan :)

ceuameni — Mon, 13 Sep 2010 08:19:38 +0000

Se pare că zilele ăstea-s zile de luat pietre-n gură Am fost pentru prima oară pe Transfăgărăşan de la un capăt la celălalt Până acum am mai mers doar până la Bâlea Lac, fie în drumeţii scurte, fie pentru a urca mai departe de vreun traseu, dar mai departe, prin tunel în judeţul Argeş nu am trecut. Ei, am trecut acum Vremea a fost puţin capricioasă, dar din când în când devenea generoasă cu noi. Drumul până la Bâlea a fost relativ bun, lucru pe care nu-l pot spune despre drumul până la Vidraru, unde pe anumite porţiuni nu aveai pe unde să ocoleşti gropile. Iar în plus a devenit şi monoton după o bucată bună, pentru că era identic, aveai impresia că mergi de stai pe loc. Dar după ce-am trecut de Vidraru a fost fain din nou. Noi ne tot minunam de condiţiile care erau prin satele din zonă…viloace peste viloace…la un moment dat am văzut şi un semn de cinema şi altul de supermarket. Parcă nu mergea cu titulatura de sat
Din păcate atât la Bâlea, cât şi la Vidraru au fost nelipsite manelele
Per ansamblu a fost o zi faină petrecută cu familia M-am urcat pe toţi bolovanii şi m-am zbenguit într-una pe acolo şi în consecinţă seara am picat ca MIG-u’ Ehhhh, când sunt la Bucureşti, de munte mi-i cel mai dor.

Prima întâlnire cu Dunărea

ceuameni — Thu, 09 Sep 2010 07:51:52 +0000

M-au ciuruit ţânţarii în ultimu’ hal, deeeşi mi-am dat cu tone de Autan. Cred că cel mult au strâmbat din nas când ne-au muşcat şi şi-au văzut mai departe de ce ştiau ei mai bine să facă.
Peşte s-a prins…chiar am prins tot ce era mai bun, de la somn până la ştiucă, numa’ că nu aveau dimensiunea corectă aşa că în prima seară s-a mâncat peşte prăjit şi în a doua zi s-a mâncat ce s-a putut prinde la magazinul din sat
Am văzut cel mai bestial apus de soare din viaţa mea…deşi şi răsăritul a fost fain.
M-am şi bălăcit în Dunăre.
Nisipu’ de pe margine a fost irezistibil şi toată lumea mergea desculţă pe acolo. Şi totu’ a fost cum nu se poate mai bine, până a început să bată un vânt nenorocit şi apoi toată lumea a-nceput să înjure nisipu’ nenorocit
Pe scurt, a fost tare faaaain !!!!

Urare…

ceuameni — Thu, 01 Apr 2010 19:12:23 +0000

…de la fetiţa mea scumpă şi drăguţăăăăă

Ghost of…

ceuameni — Sat, 27 Mar 2010 18:30:22 +0000

Ok…primavara-i aici…păsărele cântă…lumea iese prin parcuri, la plimbare…şi io…mă simt ca şi cum aş fi fost vizitată de Ghost of Christmas Past (ştiţi voi, filmu’ ăla cu Scrooge care era zgârcit şi o fost vizitat de 3 uamini cu feţe palide şi s-o făcut bun)…numa că la mine nu-i cu Christmas, îi mai degrabă cu Friends. Îi un fel de zicală care spune că dacă anumite persoane nu mai îs în viaţa ta, atunci asta se întâmplă cu un scop. Bullshit ! Asta-i ca aia cu bate vântu’, frunza-n dungă, cântăreţii mi-i alungă. No că l-am citat şi pe Eminescu !
Să revenim la preteni…’i adevărat că-s anumite persoane care te-o întors şi te-o răscolit de mai mult rău o făcut cu trecerea lor prin viaţa ta, da’ mai e şi drept că după ce trece o vreme, stai şi te întrebi de la ce o pornit nuş ce ceartă de aţi ajuns să nu vă mai vorbiţi. Io n-am mulţi prieteni…cunoştinţe da, da’ prieteni, nu prea. Da’ ăia care-i am nu i-aş da pe nimic ! Acum 3 ani, situaţia era puţin altfel…atunci aveam ceva mai mulţi prieteni…pe unii îi mai păstrez încă cu mare drag în suflet, cu alţii mai păstrez o legătură foooarte vagă, în sensul că ne căutăm din an în paşte sau la zile de nastere, cu alţii sunt încă apropiată, dar nu ca atunci, iar alţii nu mai au loc în viaţa mea. Şi asta nu pentru că nu mai sunt acasă, ci pentru că au fost anumite lucruşoare la mijloc. Da’ să mă baţi acu şi tot nu pot să-mi aduc aminte de la ce o pornit lucruşoarele ălea, care cu timpu’ o devenit “megalucruşoare” şi toată relaţia, toate gândurile, planurile şi sentimentele împărtăţite-o ajuns să fie călcate în picioare. Am spus că-s mega pen’că nu renunţ la o prietenie dintr-un flecuşteţ. Mai am momente în care mă gândesc “ce-ar fi fost dacă”, da’ încerc să nu şed prea mult în ele, că lucrurile oricum n-o să se schimbe. Da’ nu mă pot abţine, că dacă mă gândesc la acele persoane, nu-mi vin în minte acum decât lucruri faine pe care le-am făcut împreună, sau lucrurile care-mi plăceau la ei şi undeeeeva într-un colţ îndepărtat creşte senzaţia aia de renunţare prea rapid la ceva ce o fost tare fain. Cre’că aici mă sabotează creieraşu’, că drăguţu de el, cum am zis şi mai înainte, nuş cum face de aduce la suprafaţă numa amintiri faine.
Mda…La Mulţi Ani ! Uneori, gândurile mele se îndreaptă spre tine şi sper că oriunde eşti acu, ţi-e bine şi că ceea ce sperai să se întâmple, s-a întâmplat ! Şi sper că eşti înconjurată de persoanele de care ai nevoie să fii înconjurată.

Overdue Tag

ceuameni — Sat, 27 Feb 2010 11:00:40 +0000

Am primit acum câteva zile o leapşă de la Cristi, dar nu am avut timp să mă ocup de ea…acum am ceva timp liber şi voi purcede în a o onora Deci să începem…

1.Who I am?
Nightwish – Angels fall first
2.What was this day like?
Redemption – Black and White World
3.What should I do with my life?
Ying Yang Twins – Hoes ))) Hai că asta-i bună
4.What are my parents like?
Myrath – Forever and a Day
5.What is love?
Helloween – Forever and One
6.What I do in school? parcă aş schimba school-u cu work-u
Angels and Airwaves – Good Day … asta-i varianta valabilă numa’ pentru zilele de vineri
7.What’s my motto?
U2 – I’m Not Your Baby
8.What is the first thing I think first time when I wake up? de ce e dubla afirmaţie cu first ? Nu sună bine la urechea mea
Sonata Arctica – False News Travel Fast
9.What is the first thing I think when I see my teachers? aici aş schimba teachers-ii cu co-workers-ii
Stereophonics – It Means Nothing
10.What is my life like?
Iron Maiden – Two Minutes to Midnight … not really…că în ultima vreme am picat seara ca MIG-u…mai rar m-o prins miezu’ nopţii trează…i know…i suck !

Io-s naşpa şi nu dau mai departe leapşa asta, uite-aşa !!!
Weekend fain !

Înapoi în timp

ceuameni — Sun, 21 Feb 2010 13:43:55 +0000

Pe vremea studenţiei am descoperit Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra Film. Şi ce zile faineee ! Ne strângeam mai mulţi, ne luam abonamente pentru toată durata festivalului şi erau zile în care stăteam de dimineaţa până seara acolo. Eram dotaţi şi cu de-ale gurii, aşa că nimic nu ne împiedica să ne bucurăm de experienţă. Bineînţeles că unii dintre noi mai şi adormeau şi alţii făceau glume pe seama lor. Era o atmosferă aşa faină ! Urcau regizorii pe scenă şi purtam discuţii cu ei, iar dacă pauzele între filme erau mai lungi, de obicei la parterul sălii se organizau diferite evenimente. Ţin minte că în 2007 că au adus pe Junii Sibiului şi pe lângă asta ne-au dat să degustăm vin şi brânză tradiţională. Şi tulaaai ce vin bun o mai fost şi ăla !!!!
Accidental am auzit la radio o reclamă la zilele Astra Film în Bucureşti şi că la Muzeul Ţăranului şi la Centrul Naţional de Artă vor rula cele mai apreciate documentare şi cele care au luat premii la ultima ediţie. Cum am auzit am pus mâna pe telefon şi am convocat “ieşeala” ca să zic ca-ntr-o reclamă. Noi am ales să mergem la Centrul de Artă, că era mai aproape. N-am mai fost niciodată acolo, da’ am rămas impresionată de sală. Foarte faină ! La început nu eram decât 5 persoane acolo şi mi-a părut rău că doar atât e apreciat festivalul în Bucureşti, dar pe măsură ce avansa documentarul, apăreau tot mai multe persoane, iar la începutul celui de-al treilea documentar, sala era plină, erau oameni şi la nivelele superioare ale sălii. Which was nice to see ! Am întâlnit şi persoane de acasă acolo, which was also nice
Iar dacă sâmbătă o fost aşa fain afară (erau oamenii în tricou, da’ io tot nu mi-am dat jos geaca ), am profitat şi m-am plimbat puţin prin Cişmigiu. Ce să mai ? Zilele ăstea m-am simţit ca-n primii ani ai facultăţii.
Am făcut şi ceva poze, dar pe zi ce trece simt nevoia tot mai mult de un curs de fotografie. Poate de-aia nici nu mai postez atât de des. După ce termin master-ul şi voi avea mai mult timp liber, m-oi ocupa şi de curs. All in good time

Oamenii de lângă noi (II)

ceuameni — Sun, 14 Feb 2010 06:33:26 +0000

De data asta o să zic de uaminii din ză tramvai că şi-aşa-i văd în fiecare dimineaţă. Într-una din dimineţi mă gândeam io că oare dacă ar fi să le spun în vreun fel, cam cum le-aş spune…mno, ce mi-o bubuit mintea, pun mai jos.
Cred că primul personaj care-ţi sare-n ochi-i Vânătoru’ de Locuri. Ăsta e un uom care sare lejer o suta cinj’ de kg, iar când trece grăbit pe lângă tine în tramvai te destabilizează total. El o învăţat toate persoanele care merg cu tramvaiu’ şi cum se urcă în el, scanează teritoru’ şi merge şi se postează lângă persoana care stă jos şi care coboară cel mai repede, ca să şadă fundu’ lui bine restul drumului. Asta face şi la dus şi la întors. Pentru mine-ar fi obositor să încep să memorez toate persoanele din tramvai, să văd care unde coboară…io am reţinut doar pe ăia care mi-o sărit în ochi.
Apoi îl avem Visătorul. E un tânăr care stă întotdeauna în acelaşi loc, în picoare, la geam, sprijinindu-se de bară. Foarte rar ascultă muzică, dar în schimb mereu priveşte pe geam. Nu se uită niciodată în jurul lui. Până mai de curând avea o freză gen anii ’80, gelată şi dată peste cap, dar acum a revenit în prezent
Roz is the new Everything. Ăstea “ie” doo fiinţe, care îmbracă atât de mult roz încât curând mă tem că o să trebuiască să-mi iau ochelari de-ăia de protecţie folosiţi de sudori, până şi pe buze se dau cu un ruj care are o culoare foarte dubioasă, de nu le mai poţi diferenţia bine buzele de restul feţei, pentru că şi în obraji pun smac de-ăla roooozzzz. Ele “este” eleve la un liceu, dar ele merge la şcoală doar cu o gentuţă mititică. Iniţial am zis că au totuşi un caieţel acolo, dar într-o zi una din ele nu-şi găsea nush ce şi şi-o golit poşetuţa şi tulai mumăăă câte farduri avea acolo. Io în a 10a de-abia descoperisem creionu’ de ochi şi aveam un ghiozdan atât de încărcat încât mă cocoşa, mai ales în zilele în care aveam şi oră de sport. Ele este foarte cu nasu’ pe sus aşa de felu’ lor.
Vrăjitoarea. Ştiu…nu e nice să zic de cineva aşa ceva, dar, la tanti asta, dacă te uiţi din profil, chiar ai impresia că e ca o vrăjitoare. Are nasu’ lăsat în jos şi barba puţin mai ieşită. Ea este o femeie care veşnic are probleme, că se mai întâlneşte uneori cu altă colegă de lucru şi mereu se plânge de câte ceva. Nu prea am văzut-o râzând…cel mult zâmbind aşa uşor, dar asta a fost doar când îşi lua copilul cu ea la lucru.
Omu’ Telefon. Pe ăsta mi-ar plăcea să-l duc pe munte, într-un loc unde nu e semnal. Cred că şi-ar face harakiri. El e mereu cu telefonu’ în mână, cred că şi în somn şi-l ţine în mână. Şi vorbeşte la telefon atât de taare şi pe deasupra mai e şi genu’ ăla de om care se plimbă înainte şi înapoi în timpul unei convorbiri, de face ture de tramvai într-una. Toţi ştim problemele lui şi ale iubitei, toţi ştim că el a avut accident şi toţi ştim ce planuri are el pentru weekend. Veşnic vorbeşte la telefon. Într-o zi doar l-am văzut că nu vorbea şi asta pentru că el tot suna şi persoana respectivă nu vroia să-i răspundă. S-o fi certat cu “puiu’” ? Aflu io mâine sigur )
Cine ar mai fi ? Ah, da ! Sudoku-man. El este un nenea cam pe la vreo 50 de ani şi el face întotdeauna sudoku. Şi pe el în găsesc stând pe scaun, mereu în acelaşi loc. Dar nenea ăsta face sudoku cu o rapiditateeee !!! Io nu ştiu să mă joc, adică ştiu regulile, ştiu ce tre’ făcut, dar nu mă tentează. Da’ nenea ăsta “rulează” !
De treci calea călătoare. Of cors, că e un cerşetor. Acum că e mai frig, l-am văzut mai rar. Dar de regulă merge fix cu acelaşi tramvai şi coboară la Obor. Are ceva probleme la picior, dar nu mi-e milă de el şi asta nu o spun cu răutate. La început îi mai dădeam uneori câte ceva, dar când l-am văzut că merge şi bea banii făcuţi am zis că e o lepră la fel ca şi alţii, care probabil câştigă mai mult decât o vânzătoare, care chiar munceşte pentru banii ăia. Într-o seară, pe când mă întorceam de la cursuri, a urcat unu’ de-ăsta în autobuz, unde a întâlnit pe cineva cunoscut şi au început să vorbească. Şi ce-i zice cerşetoru’ ? Că el în doo ore o făcut 50 de lei. Pai ceapa mă-şii ! Sunt unii care lucrează cinstit şi nu fac atât într-o zi întreagă de lucru. Şi m-am enervaaaat !!!!
Şi hai să închei cu Frumuşelu’. E un băiat, cam pe la 19-20 de ani, da’ are aşaaa nişte ochişori faini ! E mai mititel de statură, poartă ochelari şi all the time are căştile în urechi. Mie mi se pare tare simpatic băiatu’ ăsta, l-aş prinde de obrăjori în fiecare dimineaţă ) Şi poate l-aş lua acasă să-l cresc