Christmas Mood

Dada, la noi domneşte veselia de Crăciun. Am împodobit căsuţa…am pus ringtone specific la telefonino…cadourile sunt aproape toate cumpărate…şi număr zilele până ajung acasă…că mi-i tareee dor de orăşelu’ meu ! Şi Lălica mea e în Christmas Mood…a fost foarte drăguţă ieri când i-am dat drumu’ pe balcon în timp ce ningea…era foarte debusolată cu chestiile ălea albe ce cad de sus şi-s ude Şi am avut şi un mic fotoşuting cu ea…. (obligat-forţat) cu ea. Asta-i poza mea preferată ! Mor de râs când o văd !!! Are aşa o moacăăăă !!!!

Oamenii de lângă noi !

La min’ la lucru-i un om, care la-nceput mie mi-a trezit o oarecare simpatie. Îl vedeam în fiecare zi că merge gârbovit şi că mereu se grăbeşte, dar cu toate astea dă bineţe tuturor. Îl mai vedeam că duce de fiecare zi de mâncare şi apă câinilor care-şi fac veacul prin zonă. Şi-apoi am aflat că are ceva necazuri acasă cu soţia şi sentimentului de simpatie i s-a adăugat şi un strop de părere de rău pentru viaţa pe care o are. Aşa credeam acum ceva vreme ! Ei, de o bucată de timp, am ajuns să lucrez oarecum pe lângă biroul lui şiiiii nu-l mai simpatizez. Am aflat că mâncarea pe care o dă câinilor este de fapt mâncarea altor colegi, că e furată de prin frigidere. Am văzut că apa pe care le-o dă este luată de fapt din bidoanele noastre de apă, pentru ca mai apoi să ne uităm noi cu jind la butoaiele ălea care stau goale şi aşteptăm cu disperare următorul transport de apă. A, apropo de apă…recent nush cărei minte sclipitoare i-a venit ideea să împartă butoaiele ălea în funcţie de numărul de persoane aferente fiecărui departament. Mno, într-o zi cu soare, la noi s-a terminat apa şi am mers ca un om însetat ce sunt să-mi iau apă de la alt departament. Şi tulai mumă ce scandal am creat ! Au sărit aia cu gura pe mine că de ce iau apă de la ei, ca dacă noi nu mai avem apă, să nu mai bem deloc şi alte minuni. Io-s o fire calmă de regulă, da’ ăia mi-au excitat până şi cei mai ascunşi nervi…şiiii….am izbucnit. Ca neamu’ prost ! Mă rog, pe scurt le-am zis că e apa tuturor atâta timp cât nu le ia bani din salariu pentru ea şi că mi se pare normal să merg să iau apă din altă parte dacă la mine nu mai e. Da’ în muuuultttt mai multe cuvinte de atât. Suficient s âă spun că acum sunt persona non grata în partea aia şi că de fiecare dată când trec pe acolo, toţi mă fixează cu privirea la fel cum fixează cu privirea un câine o pisică
Să revenim la omu’ nostru. Ei, pe lângă faptu’ că ia mâncarea şi apa oamenilor, mai îşi sustrage zmeu ştie ce, că în fiecare zi pleacă de la lucru cu câte 2 plase de-ălea de rafie mari. Într-o zi am zis că-i iau şi-i ascund plasele ălea să văd ce face. Şi nu face nimic toată ziua ! Adică nimic legat de serviciu. Se plimbă mereu şi se bagă în seamă cu toată lumea. Vrea să ştie tot ce mişcă şi pe deasupra mai stinge şi toate becurile, deşi evident că dacă stau aprinse, noi avem nevoie de ele aşa. Şi unde e de mâncare, el e primul, mai ales la zile de naştere şi mereu pleacă de acolo cu mai multe farfurii. Probabil să aibe gura lui ce mânca şi mai incolo, că-şi ia mâncare şi acasă…da, din mâncarea altora, de-aia io nu-mi pun nimic în frigider. A, am precizat că ia şi hârtie igienică ? Aş fi înţeles să facă toate chestiile ăstea legate de mâncare şi apă şi alte provizii dacă ar fi avut nevoie, dar nuuu….Nenea nostru are ditamai casa în Dorobanţi şi are salariu mare şi plus atât el cât şi a lui nevastă provin din familii bune. Dar se pare că el e tare zgârcit. No şi scumpul şi dragul de el a făcut o fixaţie pentru mine de la o vreme. De fiecare dată când trece pe lângă birou’ meu, tre’ să spicuiască câte ceva. Să vedeţi ce plăcut e când citesc ziaru’ şi mă trezesc cu el în capu’ meu să vadă şi el ce citesc. Şi îmi mai zice şi Sânziana Că nush în ce bază de date a văzut pe cineva cu acelaşi nume şi prenume ca mine şi că mai scria şi Sânziana. Şi de vreo 2 săptămâni mă lupt cu el şi-i explic că AIA NU SUNT EU !!! Dar parcă vorbesc cu pereţii. Ai heeeeeit him !!!!! Io nu ştiu zău de ce-l mai ţin angajat pe omu’ ăsta ! Mda. Mă sictireşte rău de tot nenea ăsta !

Cuvinte

De 2 zile m-am afundat în una din cărţile lui Irvin Yalom, un psihoterapeut de renume. Cartea se numeşte “Călăul Dragostei şi alte poveşti de psihoterapie“. Mie-mi place foarte mult, a reuşit să mă atingă, chiar la unu’ din capitole mi-au dat lacrimile. O recomand cu dragă inimă. Ei, încă din primele pagini am găsit nişte cuvinte care mi-au rămas întipărite în mine şi la care revin cu gândul de câteva ori pe zi.
Eu am constatat că un număr de patru realităţi date sunt deosebit de relevante pentru psihoterapie : faptul că moartea este inevitabilă pentru fiecare dintre noi şi pentru cei pe care-i iubim; faptul că suntem liberi să ne facem viaţa aşa cum dorim; faptul că, în ultimă instanţă, suntem cu toţii singuri; şi, în sfârşit faptul că viaţa nu are niciun sens sau scop final evident.
Cam dau de gândit cuvintele ăstea, nu ? Fără scop evident….hmmm….păi pentru ce ne luptăm noi atât în viaţa asta ? Pentru ce acumulăm atâtea lucruri materiale şi spirituale ? De ce ? De ce ? De ce ? Rumeg destul de mult la ce a spus nenea ăsta .

Artmania 2009

Eh, a trecut o săptămână de atunci şi doar acum mi-am făcut ceva timp să ajung să spun şi despre festivalu’ de anu’ ăsta. Au cântat Opeth, Subscribe, Tristania, My Dying Bride, Nightwish şi Pain. La ăstea 2 zile am stat, că în ultima seară a fost ceva demonstraţie cu focu’ şi la Cisnadioara în cetate au cântat Luna Amară, dar io eram deja la Bucureşti. Ce să spun ? A fost priti. Am făcut puţin şi pe ghidu’ pentru nişte prieteni din Bucureşti. Cu ocazia asta am fost în locuri pe unde nu am mai fost de ani buni. Am fost pe dealu’ Guşteriţei şi am văzut oraşu’ de sus. Am fost la muzee, apoi în turnu’ de la Biserica Evanghelică. Şi am prins deschise şi turnurile de pe strada Cetăţii, which was nice, pentru căăăă, niciodată nu le-am prins deschise. Şi am mers pe pasajul dintre 2 turnuri, lucru pe care dintotdeauna mi-am dorit să-l fac. Am mâncat şi o pizza gigantică şi dup-aia am stat toţi cu burţile pline de bere-n sus. Concertele au fost ok, mi-au plăcut mult cei de la Pain, Opeth, Subscribe şi My Dying Bride. Au fost ok şi cele de la Tristania şi Nightwish, numai că na cel puţin la Nightwish, deşi au făcut show, totuşi a lipsit ceva. Ştiţi la ce mă refer. Şi ce m-a uimit a fost că nu am văzut niciun pogo, e primul an în care nu am văzut aşa ceva. Ţin minte la prima ediţie, în 2005, că intrase la pogo un tip cu o furculiţă, de nu mai lipsise mult să scoată ochiu’ cuiva. Organizarea a fost ok, n-au fost incidente. Şi ce nu mi-a plăcut a fost că au introdus şi aici sistemu’ ăla cu jetoane. Preţurile nu au fost mari, dar era enervant că trebuia să stai la 2 cozi. Am fost în Bucureşti, tot aşa la un festival şi am dat 10 lei pe o bere de 330. Iar aici era 5 lei una de 400, că na, paharele erau de 500, da’ cei care puneau în pahare nu aveau prea mare dare de mână.
Per ansamblu a fost un weekend fain petrecut acasă. Din păcate nu m-am văzut cu toţi prietenii cu care mi-aş fi dorit să mă întâlnesc, că era târgu’ de fete de pe muntele Găina, tot atunci şi ei au fugit încolo. Anu trecut am fost şi io cu ei, da’ anu’ ăsta am zis să stau la tot festivalu’, că şi anu’ trecut s-au suprapus. Mai erau şi nişte omuleţi verzi foarte amuzanţi, care se plimbau pe acolo şi se băgau în pozele oamenilor, îi imitau sau săreau şi fugeau pe acolo. Mie mi-a fost milă de ei vineri, că a fost tare cald şi ei la costumele ălea nu aveau nicio aerisire. Nu li se vedea faţa deloc, parcă erau la musulmani, de fapt nu, că la ăia li se văd măcar ochii. Ăstora nu li se vedea nimic. Dar tot erau simpatici. Ei promovau conştientizarea în legătură cu mediul înconjurător şi aveau treabă cu reciclarea. Dacă vreţi să stiţi mai multe despre ce fac ei, intraţi aici. Ce-ar mai fi de zis ? Well, poze am făcut multe bineînţeles. Pun şi aici, atât de la festival, cât şi din locurile pe unde am fost, deci o să fie ceva.

pozeeeee

Am promis că o să adaug poze de prin parculeţe, a trecut ceva vreme şi nu m-am ţinut de cuvânt. Daaaaar, acum a venit vremea să ajung şi la poze Sunt din Parcul Carol şi Parcul Tei. În Carol ne-a prins o ploaie de toată frumuseţea tocmai când pedalam de zor la hidrobici Şi până am ajuns la mal şi am fugit să ne adăpostim am fost leoarcă, iar apoi, ov cors, după nici 1 minut s-a mai domolit ploaia de puteai merge liniştit unde aveai treabă. Eh, just my luck ! Că anu’ ăsta m-a prins ploaia într-una. Şi nu e că nu-mi place ploaia, că aş merge prin ea mai mult decât bucuroasă, da’ mereu mă gândesc la chestiile electronice pe care le am la mine şi mi-e teamă să nu se strice şi d-aia mă oftic când mă ploo. Mă rog, am deviat de la subiect, aşa că să curgăăăă pozeleee.

-