Oamenii de lângă noi (II)

De data asta o să zic de uaminii din ză tramvai că şi-aşa-i văd în fiecare dimineaţă. Într-una din dimineţi mă gândeam io că oare dacă ar fi să le spun în vreun fel, cam cum le-aş spune…mno, ce mi-o bubuit mintea, pun mai jos.
Cred că primul personaj care-ţi sare-n ochi-i Vânătoru’ de Locuri. Ăsta e un uom care sare lejer o suta cinj’ de kg, iar când trece grăbit pe lângă tine în tramvai te destabilizează total. El o învăţat toate persoanele care merg cu tramvaiu’ şi cum se urcă în el, scanează teritoru’ şi merge şi se postează lângă persoana care stă jos şi care coboară cel mai repede, ca să şadă fundu’ lui bine restul drumului. Asta face şi la dus şi la întors. Pentru mine-ar fi obositor să încep să memorez toate persoanele din tramvai, să văd care unde coboară…io am reţinut doar pe ăia care mi-o sărit în ochi.
Apoi îl avem Visătorul. E un tânăr care stă întotdeauna în acelaşi loc, în picoare, la geam, sprijinindu-se de bară. Foarte rar ascultă muzică, dar în schimb mereu priveşte pe geam. Nu se uită niciodată în jurul lui. Până mai de curând avea o freză gen anii ’80, gelată şi dată peste cap, dar acum a revenit în prezent
Roz is the new Everything. Ăstea “ie” doo fiinţe, care îmbracă atât de mult roz încât curând mă tem că o să trebuiască să-mi iau ochelari de-ăia de protecţie folosiţi de sudori, până şi pe buze se dau cu un ruj care are o culoare foarte dubioasă, de nu le mai poţi diferenţia bine buzele de restul feţei, pentru că şi în obraji pun smac de-ăla roooozzzz. Ele “este” eleve la un liceu, dar ele merge la şcoală doar cu o gentuţă mititică. Iniţial am zis că au totuşi un caieţel acolo, dar într-o zi una din ele nu-şi găsea nush ce şi şi-o golit poşetuţa şi tulai mumăăă câte farduri avea acolo. Io în a 10a de-abia descoperisem creionu’ de ochi şi aveam un ghiozdan atât de încărcat încât mă cocoşa, mai ales în zilele în care aveam şi oră de sport. Ele este foarte cu nasu’ pe sus aşa de felu’ lor.
Vrăjitoarea. Ştiu…nu e nice să zic de cineva aşa ceva, dar, la tanti asta, dacă te uiţi din profil, chiar ai impresia că e ca o vrăjitoare. Are nasu’ lăsat în jos şi barba puţin mai ieşită. Ea este o femeie care veşnic are probleme, că se mai întâlneşte uneori cu altă colegă de lucru şi mereu se plânge de câte ceva. Nu prea am văzut-o râzând…cel mult zâmbind aşa uşor, dar asta a fost doar când îşi lua copilul cu ea la lucru.
Omu’ Telefon. Pe ăsta mi-ar plăcea să-l duc pe munte, într-un loc unde nu e semnal. Cred că şi-ar face harakiri. El e mereu cu telefonu’ în mână, cred că şi în somn şi-l ţine în mână. Şi vorbeşte la telefon atât de taare şi pe deasupra mai e şi genu’ ăla de om care se plimbă înainte şi înapoi în timpul unei convorbiri, de face ture de tramvai într-una. Toţi ştim problemele lui şi ale iubitei, toţi ştim că el a avut accident şi toţi ştim ce planuri are el pentru weekend. Veşnic vorbeşte la telefon. Într-o zi doar l-am văzut că nu vorbea şi asta pentru că el tot suna şi persoana respectivă nu vroia să-i răspundă. S-o fi certat cu “puiu’” ? Aflu io mâine sigur )
Cine ar mai fi ? Ah, da ! Sudoku-man. El este un nenea cam pe la vreo 50 de ani şi el face întotdeauna sudoku. Şi pe el în găsesc stând pe scaun, mereu în acelaşi loc. Dar nenea ăsta face sudoku cu o rapiditateeee !!! Io nu ştiu să mă joc, adică ştiu regulile, ştiu ce tre’ făcut, dar nu mă tentează. Da’ nenea ăsta “rulează” !
De treci calea călătoare. Of cors, că e un cerşetor. Acum că e mai frig, l-am văzut mai rar. Dar de regulă merge fix cu acelaşi tramvai şi coboară la Obor. Are ceva probleme la picior, dar nu mi-e milă de el şi asta nu o spun cu răutate. La început îi mai dădeam uneori câte ceva, dar când l-am văzut că merge şi bea banii făcuţi am zis că e o lepră la fel ca şi alţii, care probabil câştigă mai mult decât o vânzătoare, care chiar munceşte pentru banii ăia. Într-o seară, pe când mă întorceam de la cursuri, a urcat unu’ de-ăsta în autobuz, unde a întâlnit pe cineva cunoscut şi au început să vorbească. Şi ce-i zice cerşetoru’ ? Că el în doo ore o făcut 50 de lei. Pai ceapa mă-şii ! Sunt unii care lucrează cinstit şi nu fac atât într-o zi întreagă de lucru. Şi m-am enervaaaat !!!!
Şi hai să închei cu Frumuşelu’. E un băiat, cam pe la 19-20 de ani, da’ are aşaaa nişte ochişori faini ! E mai mititel de statură, poartă ochelari şi all the time are căştile în urechi. Mie mi se pare tare simpatic băiatu’ ăsta, l-aş prinde de obrăjori în fiecare dimineaţă ) Şi poate l-aş lua acasă să-l cresc

Dragostea n-are vârstă

Poza de mai jos am făcut-o aseară. Sunt într-o dispoziţie cam romantică de câteva zile. Dar mi s-au părut foarte drăguţi bătrâneii. Asta-mi doresc să am şi eu mai încolo…să am pe cineva lângă, pe umărul cui să-mi sprijin capul şi cu care să deapăn amintiri. Să mergem ţinându-ne de mână prin parc şi să fim la fel de îndrăgostiţi ca-n ziua-n care ne-am luat Să ne înţelegem din priviri şi să întinerim împreună cu nepoţii noştri. Şi dragostea noastră să fie mai tânără decât a celorlalte cupluri din parc, care sunt de 3 ori mai tinere decât noi. I love seing people in love ! Miss being in love, but that’s another story

A venit primăvara băăăăă !!!!

Deeeeciiiiii, îi aşaaa de fain afară de nu prea-ţi vine să mai intri în casă.
Ptiu, iar am fost neserioasă şi m-am lăsat pe tânjeală cu blogu’, da’ las că acu bag un blitz update . Sâmbătă am făcut un lucru pe care nu credeam că-l voi face vreodată, am mers la un meci de-al Stelei. Moi nu-s fană Steaua, nici altă echipă din ţară, prefer să fac altceva decât să vizionez un meci. La fotbal mă mai uit aşa din când în când, da’ când joacă naţionala, deşi ultimele meciuri nu le-am văzut decât pe jumate’ că m-am enervat că o jucat ca cizmele Aşe şi să revenim la Steaua. Dacă m-aţi întreba ce s-o întâmplat efectiv pe teren, v-aş răspunde vaaagggg, pentru că io am fost mai concentrată la ce se întâmpla între galerii. A, o jucat cu Gloria Bistriţa. Şi dragele galerii scandau într-una cuvinte de dulce către adversari, mai puţin când tot stadionu’ o căzut de acord să se ia de Dinamo şi atunci toţi o fo ca fraţii. Mie mi-o plăcut când ăia de la Bistriţă înjurau pe Jiji, iar tot stadionu’ se unea într-un “Huooooooo” de-ţi plesnea timpanu’ Şi au fost interesante şi banner-ele pe care le-au avut. Ce mi-o mai plăcut o fost comentariile celor de pe lângă mine M-am prăpădit de râs. Da’ numa că de manifestat nu prea m-am manifestat, am stat cuminte la locu’ meu şi am făcut poze, că de ziceam ceva, mi-o şi luam pe coajă Mai ales că noi ăştia care am fo, ţineam cu Bistriţa pen’ că tipu’ de la care am avut beletele era din staff-u Bistriţei, aşe că noi am ţinut cu mâna care ne-o hrănit. Oricum cei mai tari o fo ăia de la Bistriţa când o afişat un banner pe care scria “Gigi, nu scăpa săpunul” ) Da’ din păcate o fo 1-0 pentru uaminii lu’ nea Jiji.

Şi am mai fo’ azi în “micul” parc al tineretului care-i la o aruncătură de băţ de moi, da’ pen’ că-i aşe aproape, am zis că “las că oi merje io odată şi acol” şi în consecinţă am fost tot prin alte parcuri şi alte locuri aflate la mama naibii. Şi azi am reuşit şi performanţa asta şi-i aşa de fain parcu’, mai ales că-i plin de copaci înfloriţi ! Uraaaa !!! )

Mi-am dus camera să vază şi pe băieţii ăia care-s în flăcări (adicătelea In Flames), da’ poze mai puţintele, pen’ că eram mai ocupată să-mi păstrez echilibru’ că erau foarte simpatici şi afectuoşi băieţii care făceau pogo, atât de afectuoţi încât se “plimbau” cât mai departe şi vroiau să intre în contact cu cât mai multe persoane, alţii chiar au vrut să vadă cum e să te pipăie 10 mâini deodată şi s-au lăsat purtaţi pe braţe de popor, dar o parte din ei au descoperit şi gravitaţia şi cum-i să cazi de la 2 metri. Concertu’ o fo fain, unii spun că nu s-a auzit bine, mie mi-a plăcut, dar am fost în faţă, aproape de boxe, aşa că nu ştiu cum a fost în spate. A, şi ce mi-a plăcut mult e că m-am întâlnit cu un prieten din Sibiu Dintre toate locurile

Şi am poposit şi pe la Muzeu’ Satului, unde l-am văzut pe Daniel Buzdugan şi mă simt mai bogată spiritual pentru treaba asta ) M-am prostit şi pe acolo, m-am suit în nişte maşinuţe şi mă prefăceam că-s la curse, asta până când a-nceput lumea să se uite urât la mine şi m-am purtat din nou ca o domnişoară respectabilă ce-s. Şi apoi m-am dat în roata aia maaaaareeeee din părculeţu’ ăla pentru copii de lângă. Şi o plăcut la mine şi la stomacu’ meu experienţa.

Şi gata că aberez aiurea. Ca de obicei…pozeeee

Sunt nedumerită

Măi, oricât de tare m-aş strădui, descopăr că sunt anumite lucruri pe care mi-e cu neputinţă să le înţeleg, lucruri legate de bucureşteni…sau nu, impropriu spus, pentru că de la o vreme şi cei care nu sunt bucureşteni le fac….aşa că mai bine să le numesc lucruri pe care le întâlnesc zilnic în capitală. Pentru că merg mult cu metroul, hai să începem cu asta. Primul lucru pe care nu-l înţeleg e graba asta a oamenilor, nu înţeleg unde se grăbesc toţi; mereu, la orice oră, toată lumea fuge prin pasajele ălea. Da’ hai să zicem că poate îi prind eu pe oameni când trebuie să ajungă undeva. Da’ chiar tot timpu’ ? Şi „la suprafaţă” e acelaşi lucru. Toată lumea fuge. Dar ce mă deranjează mai mult e faptul că se bagă în tine, te calcă şi mai ştiu eu ce, dar n-ai să auzi un „pardon”. Asta e din altă lume….una paralelă. Apropo de politeţurile ăstea, eu sunt obişnuită când merg la magazin să spun cu vă rog daţi-mi….şi apoi mulţumesc. Ce mă distrează e modul în care se uită vânzătoarele la mine. Bănuiesc că nu aud prea des cuvintele ăstea. Sau, ca şi mai sus, am nimerit eu fix magazinele ălea.

Să revenim la metrou. Ce nu înţeleg iarăşi e lupta aia care se dă pentru locurile pe scaunele din metrou. Când plec de la lucru, sunt cu mai mulţi colegi şi îi văd cum se bagă în faţă doar ca să prindă un loc, deşi noi stăm la birou 8 ore şi nu se poate spune că suntem obosiţi. Mi s-a întâmplat o dată un lucru tragi-comic legat de locurile ălea. Erau 3 locuri libere pe o banchetă şi m-am îndreptat să ocup unul din ele întrucât am văzut că nu le ocupă nimeni. Şi când să dau să mă aşez, nu ştiu de unde a apărut un om sub mine. Am rămas ca bou ! Ce se întâmplase de fapt….nenea respectiv (care by the way, nu ştiu din ce grotă era venit) stătea pe locul de lângă, moment în care şi-a observat un amic şi ce face omul nostru ? Se întinde pe 2 locuri pentru a păstra unul şi pentru amicul lui. Situaţia a fost amuzantă prin natura ei, dar tragică pentru că mi-am dat seama de lipsa de educaţie care există. Nu…nu lipsa de educaţie…lipsa bunului simţ (hai că am vorbit ca pensionarii…dar aşa e).

Aşa…alt lucru pe care nu-l înţeleg, e treaba cu scările rulante. Era într-o zi pasajul Unirii blocat pur şi simplu până la mijloc. Nu ştiam ce se întâmplă, dar am decis să încerc să trec pe lângă acei oameni şi când am ajuns la capăt am descoperit că toată lumea aştepta la coadă să urce cu scările rulante. Înţelegeam dacă erau multe scări de urcat, dar în 20 de secunde le urcai pe ălea care erau. Nu spun că eu nu urc cu „rulantele”, dar urc doar dacă nu e „ambuteiaj” în faţa lor sau am bagaj mare.

Acum să ieşim la suprafaţă….Semafoarele ! Maşinile trec pe roşu de ţi-e şi frică să treci la trecere, când la tine e verde. Era să o păţesc în faţă la Cotroceni când în naivitatea mea am dat să trec strada pe culoare verde. Unde mi-a fost capul ? Nu era mult până mă înprăştia maşinuşa respectivă. Pietonii la fel. Trec străzile indiferent de culoare. De fiecare dată îmi aduc aminte de o replică din Sub Soarele Toscanei în care spunea că verdele înseamnă go, iar roşul…just a suggestion. Cam aşa şi aici.

Şi last but not least…cititul…pe mine mă amuză teribil ce se întâmplă şi nu mă refer la citit, ci la ce se întâmplă cu cei din jurul tău când tu ai ceva în mână cu nişte litere pe el. Automat 2-3 persoane din vecinătatea ta stau pironiţi cu ochii în materialul tău, că e interesant sau nu. Iniţial am crezut că e doar vorba despre ziare, dar într-o zi am luat de curiozitate la mine un bon de casă şi m-am prefăcut că-l studiez cu meticulozitate. Ei, la fel făceau şi alte 2 persoane de lângă mine. De ce ? Habar n-am Dar e funny şi trebuie să recunosc că lucrul ăsta e universal, pe oriunde am fost reacţia a fost aceeaşi.

Gata ! Deocamdată nu am chestii pe care să nu le înţeleg….dacă ştie totuşi cineva care e explicaţia pentru ce am spus mai sus, feel free to tell me. Până atunci…numai bine…semnat : o ţărancă de la provincie Am auzit de multe ori expresia asta şi mă amuză teribil…nu spun de ce că-mi sare lumea-n cap

A…..şi un lucru care nu are absolut nicio legătură cu ce am scris mai sus….nici în clin nici în mânecă….tot prin metrou….veneam într-o seară de la cursuri şi eram pur şi simplu frântă de oboseală, tot ce vedeam în faţa ochilor era patul meu de acasă. Aşteptam liniştită metroul cu ochii lipiţi de ecranele ălea pe care erau arătate poante (gags-uri) când observ un ursuleţ imens de plus că se deplasa voios prin staţie. Băi, am zis că încep să am vedenii de la oboseală. Nope ! Era un băiat foarte drăguţ în spatele lui care ducea respectivul ursuleţ probabil prietenei lui şi spun asta pentru că avea un zâmbet uriaş pe faţă (atât cât se vedea de după chestia galbenă gigantică pe care o avea în braţe) şi avea şi o privire tipică pentru o persoană îndrăgostită care se află pe la începutul unei relaţii. Ei, ursuloiul acela a înveselit automat pe toate persoanele pe lângă care a trecut. Doamnele şi domnişoarele mai alea au fost topite după el. A fost cel mai adorabil lucru pe care l-am văzut în metrou Ce era şi mai drăguţ era modul în care se chinuia băiatul respectiv cu el, dat fiind faptul că nu vedea absolut nimic în faţă. Iar când a trebuit să coboare nişte scări a fost foarte amuzant

Frig maică !

Brrrr, acu am venit de afară, am zis să-mi scot puţin nasul la aer, iar acu am intrat oleacă să mă încălzesc, ca să fiu pregătită pentru concertele din seara asta ce vor fi în Piaţa Mare. Nu sunt cine ştie ce. Sunt organizate cu ocazia celor 15 ani de existenţă ai Atlassib-ului. Şi vor concerta Ruslana, Jennifer Rush, Gibson Brothers, Kaoma, Dr. Alban, iar de-ai noştri o să fie Holograf, Voltaj, Vama şi desigur Peeepeeeeee În mod normal nu aş ieşi din casă pentru ele, daaaaar vom fi mai mulţi şi o să facem bâză, which will be nice.

So, ieri nici nu am ajuns bine acasă că deja a început lumea să mă asalteze cu întrebări, în principiu au vrut să ştie în ce gaură m-am ascuns ultimele 2 săptămâni. Iar după oferirea raportului de activitate, un prieten în special a început să facă figuri. Nu ştiu ce anume nu i-a convenit lui, dar a avut o reacţie foarte ciudată. El a fost o persoană foarte importantă pentru mine acu 3 ani, dar treptat s-au răcit lucrurile între noi, iar acum suntem mai mult cunoştinţe decât prieteni. Ei, dragul de el a început să-mi spună mie că degeaba plec la Bucureşti că nu o să găsesc ce caut, că greşesc dacă las tot ce am aici şi că o să pierd toţi prietenii pe care îi am, că omu’ e egoist şi că toţi o să mă dea la o parte. Şi tot felul de bla bla-uri de genul ăsta. Pur şi simplu am rămas şocată de răutatea cu care vorbea cu mine. Nu înţeleg de unde au ieşit lucrurile ăstea. Şi nu înţeleg de ce a luat el atât de tragic lucrurile. Dacă plec la master acolo, asta nu înseamnă că automat rămân acolo pentru totdeauna, că nu o să mai vin acasă şi că pun punct la tot ce am aici şi ignor tot în favoarea a ceea ce voi găsi acolo. Iubesc prea mult tot ce am aici pentru a renunţa chiar aşa la tot. Mă întristează foarte mult cuvintele lui. Sunt total de acord cu faptul că prietenii trebuie să-şi spună cu adevărat ce cred, dar nu în felul acesta. Era greu să spună Mă bucur pentru tine şi-ţi doresc tot binele ? chiar era aşa de greu ? Chiar dacă nu vorbea serios. Eu sunt de părere că între prieteni trebuie să existe acel respect pentru deciziile luate şi de asemenea trebuie să fie susţinere în caz de nevoie. Iar dacă el chiar nu şi-a dat seama că eu am nevoie de sprijin şi susţinere, atunci poate nu e chiar acel prieten care credeam eu că e. Încă mai păstram amintirea unei legături care exista între noi. Şi tocmai asta e buba, legătura aceea nu  mai e de mult ce credeam eu că e. Hmmăm….tocmai ăsta e motivul pentru care nu trebuie să pun eu chiar aşa de mult la suflet cuvintele lui şi să trec peste ele. Au fost spuse din răutate şi au fost nesolicitate. Şi nu înţeleg de unde au apărut pentru că până să-i spun de plecare era veselia de pe pământ.

Anyway…merg să-mi pregătesc nasu’ pentru frigu’ de afară…..Hmmmm….poate găsim pe undeva un must bun sau un vin fiert…oooo, a doua variantă ar fi şi mai bună. E aici lângă mine o cabană cu un must foarte bun, în fiecare an i-am făcut proba ca să mă asigur.

Poza e făcută azi, ce se vede acolo e Cisnadioara, care e la aproximativ 10 km de Sibiu.

O să mai revin cu poze din seara asta…cred