Ce Uameni !

Hai că m-am tâmpit eu, zău de nu ! Tocmai m-am întâlnit cu un prieten care pentru a mai trece timpul mă întreabă ce am mai făcut de azi dimineaţă şi îi răspund calm că am fost la cumpărături şi că apoi am citit dintr-o carte, la care el cum cea mai serioasă mutră posibilă îmi spune “Nu mai citi atâta că-ţi strici ochii”. M-am uitat la el sperând că face o glumă sau ceva de genu’, dar nu, a fost cât se poate de serios, într-atât încât mi-a şi zis “Serios!”. Şi m-am enervat puţin şi i-am replicat că şi statul ca el atâtea ore în faţa calculatorului dăunează vederii. Dar ce m-a şocat a fost remarca lui. Vreau să-mi explice şi mie cineva de când cititul e privit atât de rău. Dacă îi spui altor persoane că citeşti şi o faci din pură plăcere şi nu pentru că ai nevoie la şcoală, se mai întâmplă să ţi se arunce o privire de parcă ai avea lepră. Unde sunt zilele în care cartea era singurul companion al nostru ? Şi ce e mai grav e că unele persoane refuză să-şi petreacă timpul în felul acesta doar pentru a fi cool, ei stau pe messenger şi “vb q jupânii”. Şi apoi se mai miră că le ia o veşnicie până citesc un referat sau prezintă un proiect şi că nu sunt capabili să citească un text la prima vedere şi că fac greşeli elementare de ortografie, ca să nu mai vorbim de acorduri. Mi-e scârbă că cititul a ajuns să fie privit ca o ruşine. Iar dacă există film făcut după vreo carte, atunci lumea va merge la film în loc să citească respectiva carte şi toţi ar trebui să ştim că ecranizările de foarte puţine ori fac cinste cărţilor. Cea mai bună ecranizare pe care am văzut-o până în prezent este Perfume - The story of a murder. Excelent film, excelentă carte. Poate pe viitor o să se încline puţin balanţa şi în favoarea cărţilor, ar fi păcat să nu fie aşa. Pânî atunci înotăm în ignoranţa celor din jur.

Mă uitam zilele trecute la ştiri şi pe lângă “preluările” interminabile ale lui Cătălin, apare ştirea că românii au cheltuim până acum cu 50% mai mult decât de obicei. Eu, în ignoranţa mea crasă stau acu şi mă gândesc PE CE ? Hai să facem mâncărică specială de paşte că doar o dată pe an e ! ….să cheltuimmmm. Problema de aici e că mereu o să fie prea multă mâncare şi o să rămână nemâncată şi o să ajungă pe la animale sau mai ştiu eu pe unde. Asta ca să nu vorbim de ştirile care o să vină despre boi, că altfel nu le pot zice, care o să mănânce până plesncesc şi apoi ajung la spital şi o să se mire de ce au ajuns acolo. Daţi-mi cu ceva în cap, dar eu nu înţeleg lucrul ăsta, păi omule, dacă simţi că nu mai poţi mânca, de ce mai bagi în tine ? Îţi fură cineva mâncarea aia dacă o laşi în frigider până mâine ? Aaaa, vrei neapărat să mănânci ? Fă şi tu ca romanii, că numa ăia făceau bancheturi pe nenumărate zile şi aveau mâncare în exces şi ca să poată să mănânce tot, aveau lângă ei o găleată şi din când în când îşi băgau “dejtele” în gât şi vomitau în găleala respectivă pentru a putea face loc la ce urmează.

Apoiiiii să beeeeemmm, că e zi de sărbătoare şi tre’ cinstită şi ea mititica şi în consecinţă să cheltuimmmm pe băutură. Asta e scuzabil doar dacă ştii sigur că o să ai musafiri, dacă nu, stai omule pe curu tău şi nu te băga în astfel de cheltuieli inutile care oricum o să stea în cămara ta până la paştele următor când o să te uiţi în cămară şi o să decretezi că nu e de ajuns şi că mai trebuieeeee !!!!!

Dup-aia să luăm zecii de mii de cadouri lu’ ăla micu’, să ştie şi el sărăcuţu că e paştele şi că a venit iepuraşu’ şi la el mititelu. Aşa căăăă, să cheltuimmmmm ! Măi, nu am nimic cu cadourile ăstea, numai că unii părinţi exagerează. Şi apoi mai încolo ne mirăm de fiţele pe care le are inocentu. Eu, cel ma bestial cadou pe care l-am primit vreodată de iepuraş pe vremea când aveam sub 1.40 m, a fost un joc Monoploly şi vai ce m-am mai bucurat. Până atunci, cadourile tipice erau fructele şi eram chiar foarte mulţumită de ele Acum nu o să merg mai departe cu diferenţe între generaţii pentru că nu-şi au niciun rost şi pentru că fiecare generaţie e mai avansată decât cea precedentă. Ideea era să cheltuimmmmm pentru Gigel, să aibă şi el un calculator sau un telefon mobil cu cameră cu jpe mii de culori ca să fie mai tare ca Vasile, care a primit aşa ceva de Crăciun. Hai să cheltuimmmm !!!!!

Treptat toate sărbătorile îşi pierd din semnificaţie, devin unele moderne în care comercianţii sunt cei mai câştigaţi. Iar problema tutror e că nu ştiu unde să tragă linia şi să spună “asta nu cumpăr pentru că nu am nevoie”. Problema românilor mai ales e că ei cheltuiesc bani pe care nu-i au efectiv, ei se bazează pe descoperirile ălea ce le au la card şi e un fenomen tare ciudat pentru că ei sunt ferm convinţi că ăia sunt bani pe care-i au şi car eli se cuvine. Ce mai naţie ! Ce mai caractere !

A, şi dacă tot am vorbit de paşte, sunteţi pregătiţi pentru aceleaşi filme ? Hai măi că le ştiţi, sunt aceleaşi pe care le vedem în fiecare an la televizor şi pun pariu că o să fie şi Patimile lui Gibson pe lângă alea vechi. S-au întorssss !!

Ce mă deranjează în ultima vreme la persoanele pe care le văd la facultate, pe stradă, peste tot e modul lor de a judeca. Nu de multe ori mi s-a întâmplat să stau cu grupul meu de prieteni iar unul din ei să facă un comentariu deranjator la adresa altei persoane, pe care culmea, nu o cunoştea. Comentarii despre felul în care arată, ce spune, cu cine vorbeşte şi etc. Şi ce mă distrează şi mai mult e faptul că niciunul din noi nu cred că am recunoaşte faptul că judecăm foarte mult o persoană înainte de a schimba chiar şi două vorbe cu ea. Din păcate contează foarte mult aspectul în zilele noastre. Dacă nu eşti îmbrăcat conform ultimelor trend-uri, e bai mare. CUm îndrăzneşti tu, simplu muritor să sfidezi legile sfintelor case de modă ? Nuuuu, aşa ceva nu e posibil. Şi atunci sigur e ceva în neregulă cu tine. Chestia asta om observat-o pe pielea mea, pentru că eu sunt una din acele persoane care se îmbracă cum se simte cel mai bine, fără a ţine cont de modă, de ce culori se poartă sau ce stil vestimentar. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu privită de sus de “wannabe ladyes” ale zilelor noastre, cel mai adesea se întâmplă când ies in club. Deci cum îndrăznesc eu să am blugi, maieu şi tenişi în picioare ? Pfoa, sacrilegiu curat ! Ardere pe rug ! Cum de am putut eu veni fără cizme cu toc şi fără să-mi bag blugii în ele ? Aşa ca să fiu trasă la indigo cu toate celelalte “curci” de acolo (curcă e un termen pe care îl folosesc în cazul acelor persoane care vorbesc prea mult şi fără sens). E atât de superficială lumea, de câteodată nici nu-mi vine a crede. Mă gândesc acum la acele fete care au şi kilograme în plus. Prin faptul ăla nu au nicio şansă de a fi judecate corect, sau măcar de a dori lumea să le cunoască înainte de a emite o judecată. Problema cu marea majoritate a oamenilor e că marginalizează ceilalţi oameni care nu sunt în concordanţă cu standardele lor. E complicată toată treaba asta, mai ales că ea se petrece fără să-ţi dai seama. E de ajuns o singură privire pentru a-ţi da seama ce crede o persoană despre tine. În conluzie, urăsc acele persoane care se cred cool doar pentru că sunt în concordanţă cu ultimele apariţii de pe “catwalk” şi pentru că sunt aşa cred că au dreptul să judece şi să pună etichete în stânga şi în dreapta. Mie-mi place să fiu diferită şi aşa voi rămâne mereu. Eu n-am nicio problemă cu asta, alţii de ce au ?

Ce este mai jos este luat direct de pe acest site. Eu sunt foarte şocată şi indignată de ce s-a întâmplat şi de lipsa de reacţie a oamenilor. Nu pot concepe cum pot fi atât de ignoranţi şi de lipsiţi de suflet……

In 2007, artistul Guillermo Vargas Habacuc a luat un caine, l-a legat de un perete intr-o galerie de arta si l-a lasat sa moara, lent, de foame si sete. Intre timp, vizitatorii priveau si admirau lucrul acesta. Imaginile de mai jos sunt facute la galeria de “arta” despre care vorbesc.

Acum, asociatia Biennale Centroamericana di Arte a hotarat ca ceea ce a facut artistul de mai sus era arta si a propus ca acest lucru sa fie realizat din nou in 2008.

Pentru a impiedica acest lucru, semnati petitia online aici.

Nu imi vine sa cred ca cineva se poate gandi la torturarea unui animal ca la o forma de arta, dar pentru ca minti bolnave exista peste tot in lume tec peste asta si ma lovesc de faptul ca nici un vizitator al galeriei nu a facut nimic ca sa puna capat agoniei in care traia cainele, sa-i arunce ce ceva de mancare, sa smulga firele de care era legat. Niciodata nu mi-a fost mai rusine ca fac parte din specia umana.

Acum cateva saptamani am gasit un caine pe sinele de la Metrou. Nu se stie cum a ajuns acolo, se invartea dezorientat, iar peronul foarte inalt nu ii dadea multe sanse sa iasa curand. Am sarit sa-l scot de acolo si am ramas surprins de faptul ca a stat nemiscat atunci cand l-am apucat si l-am saltat pe peron, nu a schitat nici un gest de autoaparare, nici o maraitura sau zbicire. Cand am revenit in aceeasi statie dupa cateva ore am gasit cainele la iesire si, cu toate ca nu i-am aratat nici un interes, a mers mai departe in spatele meu cateva sute de metri, sperand parca sa ma intorc si sa il salvez inca o data, de data asta de pe strada. E oare atat de greu sa faci bine si sa te bucuri de recunostinta unui animal ?

“Fii schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” zicea Mahatma Gandh, aparent toti suntem de acord ca avea dreptate, dar parca aceasta expunere in fata publicului a cainelui maltratat e facuta intocmai pentru a demonstra ca omul nu gandste si nu actioneaza decat pentru binele lui imediat. E de-a dreptul trist.

Textul din imaginea de mai jos inseamna “Esti ceea ce citesti”

“Expozitia” mai cuprindea o oala in care artistul a ars marijuana in ziua deschiderii expozitiei

Am intrat aşa într-o perioadă în care sunt cam izolată, nu pentru că aş fi făcut ceva, ci pentru că am jumătatea meu de neuron trebuie să lucreze la licenţă. Vreau să termin odată partea teoretică pentru a mă ocupa de partea practică. Şi izolarea asta e autoimpusă, ştiu că nu e chiar sănătos ce fac, dar şi dacă ies undeva, nu pot fi acolo 100%, gândurile şi grijile mele tot spre licenţă ar duce. Şi de aceea prefer să lucrez intensiv la ea încă 3-4 zile şi apoi să “reintru” în dulcea mea rutină. Ultimele zile au fost şi foarte stresante, în postura de organizatoare a festivităţii de absolvire şi a banchetului am dat peste tot felul de oameni (a se citi studenţi / colegi) care, cu toate că nu ridică niciun deget pentru a-şi aduce contribuţia la organizarea evenimentelor se cred foarte în măsură de a-mi da mie sfaturi. Nu sunt absurdă, dar dacă tot au de spus ceva, pot să-mi spună frumos, să-mi facă sugestii pentru că în definitiv nu e doar pentru mine, e ceva pentru toată lumea. Şi asta pe lângă comentariile pe care le fac “pe la spate”, căci personal nu-mi spun nimic. Eu nu pot înţelege astfel de oameni. Sunt de asemenea conştientă de faptul că nemulţumiţi vor apărea la orice pas, orice aş face, pentru că e legea firii să nu placă tuturor ceva. Nu-mi imaginam că o să fie atât de greu şi că poţi avea atâtea dureri de cap. Acum am mult mai mult respect pentru persoanele care-şi organizează singure nunta, botezul şi alte evenimente de genul ăsta. Sunt multe de pus la punct, de aceea de ceva vreme pe unde merg am după mine vreo 2-3 liste, întocmirea de liste se pare că devine activitatea mea cea mai frecventă :D. Sper că o să iasă cât mai bine totul.

Mergând acum într-o direcţie cu totul opusă, în ultimele zile m-am gândit foarte mult la firea oamenilor. Mai precis la felul în care se văd ei. Ce interesant e că aproape toţi ne vedem altfel decât suntem, mai buni, mai răi. Ştiu o persoană care este foarte foarte egocentrică şi cam intolerantă cu ceilalţi, dar asta vine tot din egocentrismul ăla. Acelei persoane îi pasă de alte persoane, dar atâta timp cât prima dată e bine pe palnul EU (mie să-mi fie bine şi apoi ne putem preocupa şi de alţii). Dar e foarte interesant că se vede exact invers, mereu are impresia că preferă pe alţii în detrimentul ei. Şi e şi foarte intolerantă cu ceilalţi, dar cu toate astea se vede ca o persoană foarte “iertătoare”şi face şi mare tam-tam pe tema asta. Ce ciudată e şi percepţia asta a noastră a sinelui. Cred că toţi avem tendinţe de acest gen într-o oarecare măsură. Eu apreciez faptul că prietena mea cea mai bună e cea care mă trage de mânecă şi-mi spune dacă deranjez cu ceva şi dacă exagerez lucrurile şi le dau altă conotaţie. E “ochiul” obiectiv din viaţa mea subiectivă. Şi apreciez foarte mult prezenţa ei. Ştiu că sunt puţine persoane care au curajul să spună altor persoane când greşesc. Dar asta vine din teamă de a nu răni pe cel de lângă tine. Care iar nu e bine şi ajung la ce am spus mai sus şi anume că orice ai face nu poţi mulţumi pe toată lumea, pentru că suntem foarte diferiţi unii de ceilalţi.

Un sfârşit de săptămână excelent ! Jumătatea mea de neuron vă salută şi vă lasă cu un videoclip

Omului ăstuia îi plac căzăturile, atât de mult încât a făcut o profesie din aşa ceva. Bine, tipu’ e meseriaş

Mai poţi spune ceva ? Eu nu !!! Melodia asta e una din preferatele mele (Kansas - Carry on my Wayward Son).

N-ai ce să le faci, că-ţi place sau nu eşti obligat sa convieţuieşti cu ei, să te cerţi cu ei, să şe deschizi uşa când vin nervoşi la tine pentru că nu pot dormi din cauza muzicii tale, când tu nici nu auzi muzica ta dacă mergi în altă cameră, dar pe ei, care sunt la alt etaj îi deranjează…La mine în scară, de vreo 2 ani s-a mutat o tanti cu foarte multe nemulţumiri, deşi cu trecerea timpului tot mai mult am impresia că ei chiar îi plac certurile ăstea, îi mai oferă şi ei trăiri intense Bine, sunt cam rea aici, dar nu mă pot abţine. Acu 2 zile a fost la vecinu’ de jos, să-i spună să dea muzica încet pentru că îi sparge ei masa de 3 milioane. Aţi înţeles, daaaa ? Masa aia e foarte importantă şi dacă dai muzica mai tare o spargi. Acum mi-am adus aminte de copilărie şi de faptul că la bunici nu aveam voie să fugim prin casă pentru că veneau vecinii de jos şi se plângeau că facem gălăgie prea mare. Nu ştiu ce să spun, oare oamenii ăştia n-au avut şi ei o copilărie şi o adolescenţă ? Nu mai ştiu cum e să fii tânăr ? Sunt conştientă de faptul că sunt vremuri diferite, dar până la urmă muzica le-a plăcut şi lor, să alerge şi să se joace mereu iar le-a plăcut. Mă rog, am pornit de la ceva şi am ajuns la altceva. Vroiam doar să vă arăt o poză Să vă arăt că fiecare scară are pensionarii ei. Ei au probleme cu zgomotul şi nu mai pot dormi din cauza lui, iar eu dorm de trăzneşte patu’ sub mine. Deci, aici mie-mi dă cu virgulă

Măi. dacă e să urăsc ceva la bărbaţi e indecizia. Mă scoate rău de tot din sărite când văd aşa ceva. Acu fac ceva, mâine fac altceva, azi vor ceva mâine nu mai ştiu ce vor. Ce-i cu asta ? Nu sunt capabili să analizeze puţin problema şi să ia o decizie ? Nu e vorba de lucruri mai dificile, cum ar fi o cerere în căsătorie. Dacă tot au dubii, păi de ce nu vorbesc, să şi le spulbere. Neah, mai bine lasă situaţia aşa şi apoi tot ei sunt uimiţi de faptul că noi, fetele spunem că nu ştiu ce vor de la noi. Şi apoi ca să fie lucrurile şi mai drăguţe, apar aşa după câteva săptămâni şi vor să reia totul de unde au lăsat. S-o credeţi voi că noi n-avem altceva de făcut decât să aşteptăm să vă daţi seama ce vreţi de la viaţă.

Sau măcar dacă tot treceţi printr-o situaţie confuză, spuneţi-ne că aveţi nevoie de timp, doar nu suntem bătute-n cap să nu înţelegem lucrul ăsta, şi dupăa aşa ceva poate mai aveţi la ce să vă întoarceţi. Urăsc oamenii ăştia moi, care nu ştiu ce vor şi care întotdeauna aşteaptă răspunsurile din alte părţi. Acu câţiva ani am avut un prieten care făcea mereu ce vroiam eu. Buuun….la început de relaţie e bună chestia asta, dar după o perioadă deja începe să te enerveze rău de tot. Mereu când îl întrebam “Ce facem azi?”, el îmi răspundea “Ce vrei tu!”. Hmmmm, păi măi omu’ lu Dumnezeu, din moment ce te întreb înseamnă că nu am nicio idee şi că vreau să iei şi tu anumite decizii din când în când. Nu vroiam un băiat din care să fac ce vreau, vroiam o relaţie în care amândoi să avem în egală măsură un cuvânt de spus şi o decizie de luat.

Poate am ceva sechele de la relaţia aia, dar de la el nu mai suport băieţii care nu ştiu ce vor şi care tot timpul aşteaptă din partea mea tot. Nu vreau autoritate absolută ! Vreau iniţiativăăăăăă !!!! E aşa de greu de găsit un băiat cu o asemenea calitate ?  Sunt cumva pe cale de dispariţie băieţii ăştia şi eu nu ştiu ?Vreau un băiat care să facă lucruri la care nu mă aştept, să mă ia prin surprindere, care să nu se plafoneze, care să nu accepte rutina. Şi chestia asta deja începe să semene cu un anunţ de matrimoniale :)) Nu e, sunt cu capsa pusă pentru că am dat de un băiat care nu prea ştie ce vrea şi de aici am luat-o pe drumu’ amintirilor şi mi-am adus aminte de alt băiat, foarte drăguţ de altfel, dar care avea acest mic (mare) lucruşor care m-a scos din sărite.