Aşa pe scurt…

…că de mai mult n-am vreme, cum “zice” unii nu am vreme nici să mor.
Se ia una bucată loc de muncă, se amestecă apoi cu una bucată master şi uite-aşa nu mai ai nici timp să respiri. Şi asta în fiecare zi, că aşa au luat-o razna ăştia de la facultate şi ne zăpăcesc evri fachin dei. De-abia aştept weekend-urile, care şi ălea nu ştiu când trec pe lângă mine. Mda, am nevoie de mai mult de 24 de ore pe zi pentru a ajunge să le fac pe toate. Şi am nevoie de o evadare pe undeva ! Departe de toate minunile ăstea. Acum când scriu chestiile ăstea îmi vine inevitabil în minte acea povestioară a lui Dinescu despre femeile de carieră. Bine, nu mă consider aşa, dar cu siguranţă timpul meu liber este cam egal cu al lor. În fine, din acea povestioară un pasaj îmi place foarte mult. “Cele mai frumoase petice de viaţă le-am căpătat fugind de răspundere. Cea mai bună bere pe care am băut-o în viaţa mea n-a fost la Praga, ca lumea bună, ci în Herăstrău, când o tăiasem de la şedinţa de redacţie, lăsând vorbă că mi s-a spart ţeava de calorifer şi m-au chemat vecinii să strâng apa“. Întreaga povestioara aici.
E aşa de important să faci lucrurile care-ţi plac cu adevărat şi din care-ţi culegi satisfacţia. Toată lumea te sfătuieşte să nu te laşi prins în lucruri care te consumă prea tare şi pe care le faci fără tragere de inimă, căci alea vor suge din tine tot ce e mai bun. Dar acum întrebarea care se pune e oare ne permitem toţi să facem asta ? Oare toţi avem libertatea de a alege să facem doar lucrurile care ne plac ? Io una nu-s una din ăia. Cel puţin nu în totalitate. Asta a sunat cam a consolare şi într-o anumită măsură cred că şi e aşa, pentru că fac totuşi şi lucruri care-mi plac foarte mult. Cred că dacă aş fi prinsă într-un vârtej de-ăsta al lucrurilor din care nu obţin satisfacţie, aş fi clacat de mult. Pot să sper că într-o zi voi putea să-mi permit să fac numai lucruri care-mi plac, da’ să nu fie la pensie
Ieri am ieşit la o plimbărică prin parc şi mă gândeam că mi-e dor de toamnele ălea lungi, în care găseşti muuuulte frunze pe jos de nici nu mai vezi trotuaru’ prin care mergeam târâindu-mi picioarele şi făceam frunzele să se ridice. Acum parcă prea repede se trece de la un anotimp la altu’. Mi-e dor să strâng multe frunze şi să mă arunc în ele Copilu’ din mine caută să iasă la suprafaţă, că-n ultima vreme l-am cam sugrumat. Singurele momente în care-mi permit să mă prostesc e când mă joc cu Lala sau când mai vorbesc cu ea. Citisem undeva că până şi simpla rostire de cuvinte frumoase, complimente ajută la producerea de endorfine şi de atunci o alint pe Lala intr-una
Pe altă cărare, prin altă pădure, la unul din cursurile noastre, profesorul a spus o chestie care mi-a rămas întipărită în minte. Discutam despre ce înseamnă să fii adult şi am ajuns cu discuţia la părinţii noştri şi la cum s-ar cuveni să-i răsplătim la un moment dat pentru modul în care ne-au îngrijit şi ne-au crescut atâţia ani. Şi unii dintre noi ne gândeam la îngrijirea lor atunci când vor avea nevoie, dar nu toţi părinţii au nevoie de aşa ceva. Şi-atunci profesorul ne-a spus că el personal crede că cel mai bine îi poate răsplăti pe părinţii lui prin a fi la rândul lui un părinte cât mai bun pentru copiii săi. Şi mi-a plăcut foarte mult asta !
Şi un sfat pe care l-am primit, de data asta de la o profesoară, a fost acela de a ne feri de lucrurile care sunt de la sine înţelese.
Oare de ce oamenii spun lucruri prea târziu ? Când ai momente în care ai fi dat şi luna de pe cer doar ca să auzi nişte cuvinte care nu vor să iasă din gura unei persoane orice ai face. Nu vor şi pace ! Şi apoi după o anumită perioadă ele îşi fac apariţia timide în viaţa ta, dar tu nu mai ai nevoie de ele şi înseamnă prea puţin să le auzi. Oare de ce facem aşa ? Lăsăm timpu’ şi prafu’ să se apună peste lucrurile importante, pentru ca mai apoi ele să nu mai valoreze mult.
Şi acum la sfârşit o întrebare întrebătoareee. Să zicem că ştii o persoană, da’ care nu-ţi place de fel. O consideri respingătoare din toate punctele de vedere. Ei…ce faci când începi să schimbi, din politeţe, “neşte” cuvinte cu acea persoană şi ajungi să descoperi că aveţi ceva lucruri în comun ? Dacă extrapolezi oarecum, ajungi la ideea că şi propria ta persoană şi se pare respingătoare ? ai ?
Şi o melodie care mă obsedează. Na, să vă obsedeze şi pe voi

Pretty Lights

Spre ruşinea mea, doar ieri am reuşit să-mi fac timp să merg să văd luminiţele de Crăciun. Când a fost “aprinderea” oficială nu am vrut să merg pentru că ştiam că o să fie multă lume şi oricum nu o să văd mare lucru. Aşa că am preferat să-mi ocup timpul cu altceva. Dar ieri am simţit nevoia să merg să le văd. Nu ştiu la ce mă aşteptam. Aşa că mi-am agăţat camera de gât şi am luat-o la pas. Am mers de la Romana până la Unirii şi mai apoi până la Casa Poporului. Mi-a plăcut foarte mult ideea cu sania Moşului lângă brăduţ. Mi-au mai plăcut 2 locuri “de băgat capul pentru poză” (aşa s-a exprimat un copilaş când am trecut pe lângă ele ). Am stat puţin pe marginea patinoarului şi m-am uitat la cei care se dădeau pe gheaţă şi erau toţi foarte fericiţi. Apoi am luat la pas Bulevardul Unirii şi mi-a lăsat un uşor gust amar. Erau acele căsuţe, iar eu mă aşteptam să se vândă chestii care au legătură cu perioada în care ne aflăm. Dar printre acele căsuţe erau şi unele în care se vindeau tot felu’ de porcării pe care le vezi şi la gurile de metrou. De la ghiuluri până la alte chestii de prost gust. Mi-au plăcut în schimb căsuţele unde se vindea turtă dulce, deşi nu sunt amatoare. Mi-a plăcut cum arătau figurinele acelea Şi am fost foarte amuzată când la una din căsuţe, unde un nene făcea colaci secuieşti, o scos de sub masa respectivă o chestie care semăna cu un uscător de păr pe care l-a îndreptat spre colacul care se prăjea. Sper totuţi că era doar o chestie care semăna cu uscătorul şi să nu fi fost chiar aşa ceva:)

Mi-a fost milă în schimb de o copilă. Era fix la intrare pe bulevard o sanie, iar în ea era o fetiţă costumată în spiriduş. Şi toată lumea se suia lângă ea în sanie pentru a face poză. Dar ea săraca avea o mutrişoară Vedeai pur şi simplu cât de mult îşi dorea să se fi aflat în alt loc şi cât de îngheţată era.

Mi-a făcut bine plimbărica. M-am simţit foarte bine când am ajuns acasă. Îmi place foarte mult când e mai răcoare afară şi simt că-mi îngheaţă faţa. Iubesc senzaţia aia. Mi-aş fi dorit să se şi simtă în aer că vine Crăciunul. Deşi se auzeau colinde la căsuţe, părea că nu-şi au locul acolo. Nu ştiu, ceva nu se lega. Sau poate mi se pare mie….

Mica minune

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar de ceva vreme observ doar lucruri frumoase. Poate e efectul perioadei care o să vină. Nu ştiu, cert e că-mi place. Pentru mine, am decis că la sfârşitul fiecărei zile o să spun un “mulţumesc”, o să analizez ziua care a trecut şi o să mulţumesc pentru un anumit lucru, sau o să-i mulţumesc unei persoane. Astăzi am plecat cu noaptea-n cap din Bucureşti pentru a ajunge mai repede acasă şi de pe la mijlocul autostrăzii până aproape de Sibiu a fost vreme urâtă, ploaie şi pe alocuri lapoviţă. Dar la aproximativ 12 km de casă am avut parte de mica mea minune Cerul s-a înseninat, iar un superb curcubeu a apărut. Nu mai e nevoie să spun că feţele tuturor călătorilor s-au înseninat Îmi pare rău că nu am mai avut baterie la camera pentru a încerca să capturez farmecul momentului. Dar astăzi vreau să mulţumesc pentru acel moment special Chiar mi-era dor să văd un curcubeu !

Bleah !

Nu mai pot ! Nu mai rezist ! Mi s-a întors stomacu’ pe dos din cauza campaniei ăsteia ! Afişe cât 4 etaje agăţate pe blocuri, omuleţi coloraţi la gurile de metrou care sar pe tine să-ţi dea diferite chestii, stau aşa “trimişi” de la 2-3 partide unu’ după altu’, de dacă iei de la fiecare ce-ţi dau strângi câte o plăsucă de maculatură, asta ca să nu spun “cur papir”. Astăzi când am ieşit de la metrou era un grup de oameni cu diferite pancarde pe care erau diverse mesaje de gen “afară cu turnătorii din berceni” sau “opriţi înţelătoria”…chestii de genu’ ăsta. Mărturisesc că o parte din mine s-a trezit intrigată de ei şi când am trecut pe acolo mi-am dorit să văd de ce anume protestează ei, dar tocmai când să scot vorbele pe gură am auzit pe 2 dintre băieţii care stăteau cu chestiile ălea în mâini că întrebau pe cineva cât mai aveau de stat aşa, că ei cam au început să îngheţe. Şi atunci am priceput despre ce era vorba. Era doar un truc murdar al unui partid rival. Asta era, iar “protestatarii” erau oameni culeşi de pe stradă şi cărora le-au fost promise ceva lucruri în schimb. Iar apoi lucrurile au devenit şi mai clare când m-am trezit la uşă cu 2 oameni care mă îndemnau să ies în stradă pentru “susţinerea cauzei”. Hai sictir ! Mi-e scârbă de lucrurile ăstea şi de perioadele de campanie electorală. Sâmbătă dimineaţă o să plec şi eu acasă, dar nu pentru a vota. De data asta nu o să merg la vot pentru că la noi în ţară, scumpii noştri politicieni nu ştiu să susţină o campanie. Poate aş fi votat, dacă aş fi văzut măcar o sclipire în ochii vreunui candidat. Dar nu vezi aşa ceva. Afişele sunt toate seci, nu-mi exprimă nimic poziţia aia înfiptă, privirea inexpresivă, zâmbetul fals si eventual mâna aia încordată în faţă care se vrea a fi o mână oferită cu căldură şi prietenie ţie, alegătorului.

Update scurt

Uite că am ajuns şi pe Coziaaaaa ! Frumoasă zonă ! Weekendu ăsta am fost cu încă 16 zăpăciţi, la o cabană. A fost frumos, am scăpat de aglomeraţia din Bucureşti, dar bineînţeles după 2 ore de stat în trafic iar apoi încă 2 de stat la intrare în Piteşti (aici a fost mai tragic pentru că în 2 ore am parcurs 1 km jumate). deh, deja am început într-o oarecare măsură să mă obişnuiesc.

Aşa…..Cozia….până am ajuns la cabană a fost ceva de mers, pentru că persoanele care mai fuseseră acolo au avut un black-out şi au cam rătăcit puţintel drumul….dar n-a fost bai mare. Doar că a durat mult până am ajuns sus. De-abia la 3 noaptea am reuşit minunea. Când am intrat în cabană, jaleeee ! Era un frig de am zis că dimineaţă nu mai reuşim să ne ridicăm din paturi ! Problema e că echipamentu’ meu de munte e acasă şi nu aveam destule haine. Aşa că am făcut frigul în prima noapte, că a mai durat până am tăiat lemne şi a început să se încălzească. A 2a noapte a fost caaaald şi bineeeee !

Distracţie a fost, băutură iar a fost. S-a jucat Popa Prostu’ pe pedepse şi mima. Au fost multe râsete. Exact ce aveam toţi nevoie. Ne-am şi plimbat puţin pe acolo, a fost foarte uşor la coborâre, dar cam greuţ la urcare, mai ales pentru cei care s-au făcut puţin praştie cu o seară înainte Oricum eu am fost în elementul meu, mi-a părut puţin rău când a fost nevoie să plecăm spre casă.

La facultate e interesant, e total diferit faţă de ce am făcut la Sibiu, deocamdată îmi place şi mă bucur că nu sunt făcute diferenţe între cei care au făcut la Bucureşti şi cei din provincie, cum a păţit Paula cu profesorii pe care îi are la cursurile ei.

Ce să mai adaug ? Habar n-am….sunt cam pe fugă…am prins un loc în Bucureşti şi pescuiesc oleacă de wireless…unde stăm nu avem deocamdată net….aşa că…..Poze….a….am fost şi în Herăstrău, mi-a plăcut foarte mult, am stat pe marginea lacului şi am citit.A fost o după-masă excelentă.