Transfăgărăşan :)

13 09 2010

Se pare că zilele ăstea-s zile de luat pietre-n gură :) Am fost pentru prima oară pe Transfăgărăşan de la un capăt la celălalt :D Până acum am mai mers doar până la Bâlea Lac, fie în drumeţii scurte, fie pentru a urca mai departe de vreun traseu, dar mai departe, prin tunel în judeţul Argeş nu am trecut. Ei, am trecut acum :) Vremea a fost puţin capricioasă, dar din când în când devenea generoasă cu noi. Drumul până la Bâlea a fost relativ bun, lucru pe care nu-l pot spune despre drumul până la Vidraru, unde pe anumite porţiuni nu aveai pe unde să ocoleşti gropile. Iar în plus a devenit şi monoton după o bucată bună, pentru că era identic, aveai impresia că mergi de stai pe loc. Dar după ce-am trecut de Vidraru a fost fain din nou. Noi ne tot minunam de condiţiile care erau prin satele din zonă…viloace peste viloace…la un moment dat am văzut şi un semn de cinema şi altul de supermarket. Parcă nu mergea cu titulatura de sat :)
Din păcate atât la Bâlea, cât şi la Vidraru au fost nelipsite manelele :(
Per ansamblu a fost o zi faină petrecută cu familia :) M-am urcat pe toţi bolovanii şi m-am zbenguit într-una pe acolo şi în consecinţă seara am picat ca MIG-u’ :) Ehhhh, când sunt la Bucureşti, de munte mi-i cel mai dor.





Prima întâlnire cu Dunărea

9 09 2010

M-au ciuruit ţânţarii în ultimu’ hal, deeeşi mi-am dat cu tone de Autan. Cred că cel mult au strâmbat din nas când ne-au muşcat şi şi-au văzut mai departe de ce ştiau ei mai bine să facă.
Peşte s-a prins…chiar am prins tot ce era mai bun, de la somn până la ştiucă, numa’ că nu aveau dimensiunea corectă :) aşa că în prima seară s-a mâncat peşte prăjit şi în a doua zi s-a mâncat ce s-a putut prinde la magazinul din sat :)
Am văzut cel mai bestial apus de soare din viaţa mea…deşi şi răsăritul a fost fain.
M-am şi bălăcit în Dunăre.
Nisipu’ de pe margine a fost irezistibil şi toată lumea mergea desculţă pe acolo. Şi totu’ a fost cum nu se poate mai bine, până a început să bată un vânt nenorocit şi apoi toată lumea a-nceput să înjure nisipu’ nenorocit :D
Pe scurt, a fost tare faaaain !!!!








Follow

Get every new post delivered to your Inbox.