Am promis că o să adaug poze de prin parculeţe, a trecut ceva vreme şi nu m-am ţinut de cuvânt. Daaaaar, acum a venit vremea să ajung şi la poze
Sunt din Parcul Carol şi Parcul Tei. În Carol ne-a prins o ploaie de toată frumuseţea tocmai când pedalam de zor la hidrobici
Şi până am ajuns la mal şi am fugit să ne adăpostim am fost leoarcă, iar apoi, ov cors, după nici 1 minut s-a mai domolit ploaia de puteai merge liniştit unde aveai treabă. Eh, just my luck ! Că anu’ ăsta m-a prins ploaia într-una. Şi nu e că nu-mi place ploaia, că aş merge prin ea mai mult decât bucuroasă, da’ mereu mă gândesc la chestiile electronice pe care le am la mine şi mi-e teamă să nu se strice şi d-aia mă oftic când mă ploo. Mă rog, am deviat de la subiect, aşa că să curgăăăă pozeleee.

























