Artmania 2009

Eh, a trecut o săptămână de atunci şi doar acum mi-am făcut ceva timp să ajung să spun şi despre festivalu’ de anu’ ăsta. Au cântat Opeth, Subscribe, Tristania, My Dying Bride, Nightwish şi Pain. La ăstea 2 zile am stat, că în ultima seară a fost ceva demonstraţie cu focu’ şi la Cisnadioara în cetate au cântat Luna Amară, dar io eram deja la Bucureşti. Ce să spun ? A fost priti. Am făcut puţin şi pe ghidu’ pentru nişte prieteni din Bucureşti. Cu ocazia asta am fost în locuri pe unde nu am mai fost de ani buni. Am fost pe dealu’ Guşteriţei şi am văzut oraşu’ de sus. Am fost la muzee, apoi în turnu’ de la Biserica Evanghelică. Şi am prins deschise şi turnurile de pe strada Cetăţii, which was nice, pentru căăăă, niciodată nu le-am prins deschise. Şi am mers pe pasajul dintre 2 turnuri, lucru pe care dintotdeauna mi-am dorit să-l fac. Am mâncat şi o pizza gigantică şi dup-aia am stat toţi cu burţile pline de bere-n sus. Concertele au fost ok, mi-au plăcut mult cei de la Pain, Opeth, Subscribe şi My Dying Bride. Au fost ok şi cele de la Tristania şi Nightwish, numai că na cel puţin la Nightwish, deşi au făcut show, totuşi a lipsit ceva. Ştiţi la ce mă refer. Şi ce m-a uimit a fost că nu am văzut niciun pogo, e primul an în care nu am văzut aşa ceva. Ţin minte la prima ediţie, în 2005, că intrase la pogo un tip cu o furculiţă, de nu mai lipsise mult să scoată ochiu’ cuiva. Organizarea a fost ok, n-au fost incidente. Şi ce nu mi-a plăcut a fost că au introdus şi aici sistemu’ ăla cu jetoane. Preţurile nu au fost mari, dar era enervant că trebuia să stai la 2 cozi. Am fost în Bucureşti, tot aşa la un festival şi am dat 10 lei pe o bere de 330. Iar aici era 5 lei una de 400, că na, paharele erau de 500, da’ cei care puneau în pahare nu aveau prea mare dare de mână.
Per ansamblu a fost un weekend fain petrecut acasă. Din păcate nu m-am văzut cu toţi prietenii cu care mi-aş fi dorit să mă întâlnesc, că era târgu’ de fete de pe muntele Găina, tot atunci şi ei au fugit încolo. Anu trecut am fost şi io cu ei, da’ anu’ ăsta am zis să stau la tot festivalu’, că şi anu’ trecut s-au suprapus. Mai erau şi nişte omuleţi verzi foarte amuzanţi, care se plimbau pe acolo şi se băgau în pozele oamenilor, îi imitau sau săreau şi fugeau pe acolo. Mie mi-a fost milă de ei vineri, că a fost tare cald şi ei la costumele ălea nu aveau nicio aerisire. Nu li se vedea faţa deloc, parcă erau la musulmani, de fapt nu, că la ăia li se văd măcar ochii. Ăstora nu li se vedea nimic. Dar tot erau simpatici. Ei promovau conştientizarea în legătură cu mediul înconjurător şi aveau treabă cu reciclarea. Dacă vreţi să stiţi mai multe despre ce fac ei, intraţi aici. Ce-ar mai fi de zis ? Well, poze am făcut multe bineînţeles. Pun şi aici, atât de la festival, cât şi din locurile pe unde am fost, deci o să fie ceva.

pozeeeee

Am promis că o să adaug poze de prin parculeţe, a trecut ceva vreme şi nu m-am ţinut de cuvânt. Daaaaar, acum a venit vremea să ajung şi la poze Sunt din Parcul Carol şi Parcul Tei. În Carol ne-a prins o ploaie de toată frumuseţea tocmai când pedalam de zor la hidrobici Şi până am ajuns la mal şi am fugit să ne adăpostim am fost leoarcă, iar apoi, ov cors, după nici 1 minut s-a mai domolit ploaia de puteai merge liniştit unde aveai treabă. Eh, just my luck ! Că anu’ ăsta m-a prins ploaia într-una. Şi nu e că nu-mi place ploaia, că aş merge prin ea mai mult decât bucuroasă, da’ mereu mă gândesc la chestiile electronice pe care le am la mine şi mi-e teamă să nu se strice şi d-aia mă oftic când mă ploo. Mă rog, am deviat de la subiect, aşa că să curgăăăă pozeleee.

-

Salată de di tăte !

Nasoală mai poate fi vara când o lucrezi !!! Când te pui să dormi şi ultimu’ lucru care-ţi trece prin minte e “Ua ! Acu-i 12….mai am numa 6 ore de dormit !”. Am mai lucrat peste vară, dar eram acasă. Acum e puţin mai dificil, mi-e mai greu. Mă găsesc adesea tânjind după acele seri în care eram în faţa blocului cu prietenii şi venea o sugestie aruncată-n vânt din partea cuiva, iar în secunda următoare ne înghesuiam în câte maşini aveam şi cine ştie pe unde ajungeam ! Dar cel mai tare mi-e dor să urc pe munte. Parcă e ceva în neregulă când ies pe geam şi văd numai blocuri, unele mai înalte decât celelalte, fără să văd un strop de munte. Toate străzile sunt la fel, toate au aceleaşi magazine cu 12 lei orice produs, aceleaşi bănci, aceleaşi florării la colţ de stradă păzite de aceleaşi matroane şi aceleaşi magazine alimentare. Ai impresia că te învârţi în cerc. Noroc că mai găseşti câte o tăbliţă şi reuşeşti să te dumireşti pe ce stradă te afli.
Recent m-am mutat, alt apartament, altă colegă, altă zonă. Urăsc treaba asta. Mai ales după ce te-ai învăţat cu tabieturile cuiva, ai învăţat să-i respecţi spaţiul şi ai ajuns intr-un loc unde te-ai simţit bine, poate chiar şi numai pentru o secundă. Acum trebuie s-o iei de la capăt, să calci pe aceleaşi becuri. Dar o am pe Lala cu mine care a crescut mult şi o răsfăţ cam prea mult, dar nu mă pot abţine, o iubesc prea tare, chiar dacă face şi multe boacăne. Mă topesc toată când se uită cu ochişorii ăia mare la mine şi mor după ea când deschid ochii noaptea şi o văd dormind lângă perna mea. Îmi face mult bine mititica mea !
Am început să descopăr tot mai mult oraşu’ ăsta şi până plec de-aici (teoretic după ce termin masteru’) vreau neapărat să trec prin toate parcurile pe care le are. Căci sunt frumoase ! Am mai fost în 2-3 parcuri şi promit că o să revin cu poze, deocamdată nu le-am scos de pe cameră. Am fost şi la o serie de concerte şi am zis să încerc şi o experienţă nouă şi am mers la un party house, dar nu m-am prea simţit în largul meu. Plus că mi-am luat porţia de houseraie pe 5 ani. Au fost totuşi nişte tipi care au mixat foarte fain şi au avut şi nişte efecte bune şi de ei mi-a plăcut tare, problema e că nu ştiu cum se numesc, dar nu-i bai, nu mă împiedic eu de detaliul ăsta.
Merg aproape numai cu tramvaiul şi am avut vreme să mă apropii din nou de cărţi, le lăsasem baltă o perioadă. Acum mă întreţin cu junioru’ Piersic şi ale sale Opere Cumplite, ultimul “cado” primit (tzumesc mult !!! ). Îmi place mult, e genul de lucru care să mă facă să uit de tot şi să mă pierd în el.
Ce post ciudat ! După atâta vreme de pauză pe meleagurile ăstea, scriu aşa ceva. Eh, promit să încerc să redevin “me”, că tot mi s-a atras atenţia că am alunecat puţin de la “eu”.