Pretty Lights

Spre ruşinea mea, doar ieri am reuşit să-mi fac timp să merg să văd luminiţele de Crăciun. Când a fost “aprinderea” oficială nu am vrut să merg pentru că ştiam că o să fie multă lume şi oricum nu o să văd mare lucru. Aşa că am preferat să-mi ocup timpul cu altceva. Dar ieri am simţit nevoia să merg să le văd. Nu ştiu la ce mă aşteptam. Aşa că mi-am agăţat camera de gât şi am luat-o la pas. Am mers de la Romana până la Unirii şi mai apoi până la Casa Poporului. Mi-a plăcut foarte mult ideea cu sania Moşului lângă brăduţ. Mi-au mai plăcut 2 locuri “de băgat capul pentru poză” (aşa s-a exprimat un copilaş când am trecut pe lângă ele ). Am stat puţin pe marginea patinoarului şi m-am uitat la cei care se dădeau pe gheaţă şi erau toţi foarte fericiţi. Apoi am luat la pas Bulevardul Unirii şi mi-a lăsat un uşor gust amar. Erau acele căsuţe, iar eu mă aşteptam să se vândă chestii care au legătură cu perioada în care ne aflăm. Dar printre acele căsuţe erau şi unele în care se vindeau tot felu’ de porcării pe care le vezi şi la gurile de metrou. De la ghiuluri până la alte chestii de prost gust. Mi-au plăcut în schimb căsuţele unde se vindea turtă dulce, deşi nu sunt amatoare. Mi-a plăcut cum arătau figurinele acelea Şi am fost foarte amuzată când la una din căsuţe, unde un nene făcea colaci secuieşti, o scos de sub masa respectivă o chestie care semăna cu un uscător de păr pe care l-a îndreptat spre colacul care se prăjea. Sper totuţi că era doar o chestie care semăna cu uscătorul şi să nu fi fost chiar aşa ceva:)

Mi-a fost milă în schimb de o copilă. Era fix la intrare pe bulevard o sanie, iar în ea era o fetiţă costumată în spiriduş. Şi toată lumea se suia lângă ea în sanie pentru a face poză. Dar ea săraca avea o mutrişoară Vedeai pur şi simplu cât de mult îşi dorea să se fi aflat în alt loc şi cât de îngheţată era.

Mi-a făcut bine plimbărica. M-am simţit foarte bine când am ajuns acasă. Îmi place foarte mult când e mai răcoare afară şi simt că-mi îngheaţă faţa. Iubesc senzaţia aia. Mi-aş fi dorit să se şi simtă în aer că vine Crăciunul. Deşi se auzeau colinde la căsuţe, părea că nu-şi au locul acolo. Nu ştiu, ceva nu se lega. Sau poate mi se pare mie….

Unie-i zăpadaaaa ?

Că eu o tot aştept…..şi nu vrea să vină nenorocitaaaaaa….eram supărată că anu’ ăsta nu am vazut deloc zapadă şi weekendu’ trecut am dat o fugă până la bunicii mei la Azuga. Şi ce-mi văd ochii ? Zăpadăăăă….multă zăpadă…deşi am stat doar de pe o zi pe alta acolo, am avut norocul de a vedea ninsoare constant, căci ningea când am ajuns acolo şi la fel era şi când am plecat. Weekendu’ ăsta am văzut că nu prea mai e zăpăduţă, dar cel trecut a fost magic pentru mine. Mie-mi place să merg la pârtie să mă uit la cei care se dau la vale De data asta au fost foarte puţini schiori şi persoane cu placa, dar în schimb au fost foarte mulţi cu făraşe şi săniuţe. Ceea ce a însemnat că urletele au fost la ele acasă. Nu ştiu de ce se simte nevoie de a urla când eşti pe sanie sau sac sau făraş, dar pe mine mă amuză treaba asta. Am stat şi m-am uitat la ei o perioadă şi a fost foarte frumos. Dar ce mi-a plăcut mie cel mai mult au fost brăduţii, care arătau minunat cu haina lor de nea.  Şi am mai văzut un lucru care m-a surprins într-un mod foarte plăcut. Am mai descoperit un om de zăpadă Vai de când nu am mai văzut aşa ceva ! Acum 2 ani am făcut ultimul meu om de zăpadă. Se luase curentul şi pentru că tot ningea de zor şi zăpadă era din plin, m-am întâlnit cu o prietenă şi am făcut uriaşul nostru. Nu vă pot spune cu ce reacţii faine ne-am pomenit. Pur şi simplu oamenii opreau maşinile lângă noi şi ne spuneau că nu au mai văzut de mult un omuleţ şi ne urau spor mai departe. Alţii chiar s-au oferit să ne ajute. A fost genială experienţa. Bine, până la un punct în care ne-am trezit asaltaţi de 3 copii care nu aveau mai mult de 12 ani.Ei, “dragii de ei” au început să dea în noi cu bulgări. La început am fost amuzaţi şi am dat şi noi cu bulgări înspre ei, gândindu-ne “snowfighttttttt!!!!!!!!”. Dar nu se mai potoleau afurisiţii ! Iar apoi ne-au şi stricat omuleţu’ Serios că în adulţii aceia care s-au oprit din drumul lor pentru a se bucura puţin de omuleţul nostru era un suflet de copil mai curat decât ce era în cei 3 obraznici. Şi cine zice că nu mai există spiritul acela de copil în oamenii mari ? Există, dar nu e mereu atât de evident. Omuleţul pe care l-am descoperit la Azuga avea năsucul căzut, dar cineva i l-a înlocuit cu altul.Frumos gest

Şi am mai văzut şi semne ale crizei financiare Am văzut primul moş cocoşat de griji

Acum stau şi număr zilele Mai am 4 zile până merg acăsică. Am reuşit să-mi iau concediu zilele acelea dintre Crăciun şi Revelion şi sunt foarte fericită. Ce ar fi însemnat să plec acasă în 24, să mă întorc aici in 28, sp lucrez 29, 30 şi 31, iar apoi să plec din nou acasă în 31 ? Oboseală şi nervi. Asta am fi însemnat. Aşa am şi eu o mini vacanţă din 24 până pe 4 ieeeeei. Abia aştept să ajung acasă să văd brăduţul făcut şi să ascult colinde What can I say ? I’m a Christmas person.

Unde e butonul de Pauză ?

Nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu de-abia aştept să vină vacanţa…aia de la master, că la lucru o să căpătăm jumatea lu’ 5 (pentru necunoscători e semnu’ ăla pe care-l faci când bagi degetu’ mare între degetul mijlociu şi inelar şi strângi pumnu ). Weekendul trecut prelungit mi-a prins extrem de bine. Am reuşit să ajung acasă unde am stat mai mult de 12 ore (happy me ). Am fost prin Piaţa Mare şi am văzut decoraţiunile, orăşelul copiilor plin bineînţeles de “uriaşi” care mai de care mai adorabili. M-am lăsat fascinată de felul în care se reflectau luminiţele în gheaţa patinoarului. Am urcat şi-n turn şi oricât de tare m-am chinuit să fac poze pieţei, tot nu am putut să obturez complet reflexia mea din geam Iar de 1 decembrie am luat la rând toate muzeele din oraş, dat fiind faptul că accesul a fost gratuit. Am fost şi patrioată şi am umblat cu steagul după mine şi mi-am adus aminte de anii trecuţi în care dădeam câte o fugă la Alba Iulia. Anul ăsta nu a fost posibil, da’ nu-i nimic, mie mi-a plăcut la nebunie modul în care s-a desfăşurat ziua. Am fost la Brukenthal unde nu am mai fost de 2 ani şi am rămas foarte plăcut suprinsă de renovările făcute. Etajul al 2-lea arată absolut fan-tas-tic ! Eu eram “a woman on a mission” : căutam tabloul meu preferat. M-am uitat peste tot după el pentru că nu mai era la locul unde îl găseam de fiecare dată. Iar bineînţeles că la fel ca orice lucru pe care-l cauţi în lumea asta, era fix în ultimul loc în care mergi. Prima dată când ochii mei au căzut pe acest tablou intitulat Toamna eram în liceu şi am stat cred că mai mult de 20 de minute în faţa lui. Pur şi simplu picioarele mele nu mai vroiau să plece de lângă el. Acum am păţit la fel, dar spre deosebire de alte dăţi, acum a fost foarte multă lume şi nu mi-a fost permis să ajung la starea aia faină în care gândurile-ţi zbroară în locuri surprinzătoare pe măsură ce studiezi fiecare detaliu al pânzei. Ca oameni nesimţiţi ce am fost, l-am rugat pe un prieten să facă o poză tabloului

Apoi am mers la muzeul de ştiinţe naturale şi la cel de istorie. Nu mai e nevoie să spun că din nou am rămas surprinsă de renovările aduse. La cel de istorie am descoperit 2 lucruri deosebite. Primul a fost o vitrină cu tot felul de vase de sticlă, care erau atât de frumos colorate, iar lumina aruncată asupra lor era perfectă. Iar apoi la secţiunea Lapidariu am descoperit o cameră care era pictată toată în steluţe Din nou au fost făcute poze pe ascuns că noi “e” nesimţiţi. A, şi mi-am găsit şi eu în sfârşit cavalerul

Iar apoi pe stradă am primit free hugs de la mai multe persoane, lucru care mi s-a părut foarte amuzant. Ce să zic ? M-am simţit super weekendul trecut

Ieri s-au aprins şi luminiţele în capitală. Nu am fost pentru că am zis că o să fie o îmbulzeală de nedescris (ceea ce a şi fost) şi am zis că poate merg diseară să văd minunile şi să fac nişte pozine Asta dacă ţine vremea cu mine şi se opreşte ploaia asta nenorocită care stă în calea mea de azi-noapte.

Nu vă e dor de ninsoare ? Mie daaaaaaa….”Let it snow, let it snow, let it snow”…cât mai repede dacă se poate !!!!