Mica minune

Nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar de ceva vreme observ doar lucruri frumoase. Poate e efectul perioadei care o să vină. Nu ştiu, cert e că-mi place. Pentru mine, am decis că la sfârşitul fiecărei zile o să spun un “mulţumesc”, o să analizez ziua care a trecut şi o să mulţumesc pentru un anumit lucru, sau o să-i mulţumesc unei persoane. Astăzi am plecat cu noaptea-n cap din Bucureşti pentru a ajunge mai repede acasă şi de pe la mijlocul autostrăzii până aproape de Sibiu a fost vreme urâtă, ploaie şi pe alocuri lapoviţă. Dar la aproximativ 12 km de casă am avut parte de mica mea minune Cerul s-a înseninat, iar un superb curcubeu a apărut. Nu mai e nevoie să spun că feţele tuturor călătorilor s-au înseninat Îmi pare rău că nu am mai avut baterie la camera pentru a încerca să capturez farmecul momentului. Dar astăzi vreau să mulţumesc pentru acel moment special Chiar mi-era dor să văd un curcubeu !

Bleah !

Nu mai pot ! Nu mai rezist ! Mi s-a întors stomacu’ pe dos din cauza campaniei ăsteia ! Afişe cât 4 etaje agăţate pe blocuri, omuleţi coloraţi la gurile de metrou care sar pe tine să-ţi dea diferite chestii, stau aşa “trimişi” de la 2-3 partide unu’ după altu’, de dacă iei de la fiecare ce-ţi dau strângi câte o plăsucă de maculatură, asta ca să nu spun “cur papir”. Astăzi când am ieşit de la metrou era un grup de oameni cu diferite pancarde pe care erau diverse mesaje de gen “afară cu turnătorii din berceni” sau “opriţi înţelătoria”…chestii de genu’ ăsta. Mărturisesc că o parte din mine s-a trezit intrigată de ei şi când am trecut pe acolo mi-am dorit să văd de ce anume protestează ei, dar tocmai când să scot vorbele pe gură am auzit pe 2 dintre băieţii care stăteau cu chestiile ălea în mâini că întrebau pe cineva cât mai aveau de stat aşa, că ei cam au început să îngheţe. Şi atunci am priceput despre ce era vorba. Era doar un truc murdar al unui partid rival. Asta era, iar “protestatarii” erau oameni culeşi de pe stradă şi cărora le-au fost promise ceva lucruri în schimb. Iar apoi lucrurile au devenit şi mai clare când m-am trezit la uşă cu 2 oameni care mă îndemnau să ies în stradă pentru “susţinerea cauzei”. Hai sictir ! Mi-e scârbă de lucrurile ăstea şi de perioadele de campanie electorală. Sâmbătă dimineaţă o să plec şi eu acasă, dar nu pentru a vota. De data asta nu o să merg la vot pentru că la noi în ţară, scumpii noştri politicieni nu ştiu să susţină o campanie. Poate aş fi votat, dacă aş fi văzut măcar o sclipire în ochii vreunui candidat. Dar nu vezi aşa ceva. Afişele sunt toate seci, nu-mi exprimă nimic poziţia aia înfiptă, privirea inexpresivă, zâmbetul fals si eventual mâna aia încordată în faţă care se vrea a fi o mână oferită cu căldură şi prietenie ţie, alegătorului.

Viaţa e frumoasă !

Şi chiar cred asta şi în mine se petrece o explozie de sentimente plăcute de fiecare dată când văd câte o dovadă care să-mi certifice lucrul ăsta. Chiar mai devreme, de dor de casă, am accesat una din webcam-urile din Piaţa Mare şi ce-mi văd ochii ? 2 băieţi care stăteau cu o pancardă mare în faţa webcam-ului şi pe ea scria Te Iubesc. Nu ştiu pentru cine erau cuvintele acelea, dar pe mine m-au bucurat nespus. Mi-a demonstrat că lumea încă mai e capabilă de a face gesturi frumoase din dragoste. De când i-am văzut pe băieţi nu mă pot opri din zâmbit.  Am făcut şi un screen shot pentru că nu cred că o să mai văd curând ceva atât de special. Păcat doar că după 10 secunde după ce am făcut eu poza, a venit un gardian la ei şi le-a spus să plece. Se poate vedea in poză pe cineva care vine nervos înspre ei. Damn ! De ce nu i-a lăsat pe băieţi să se manifeste romantic în continuare ? Că la ochii mei plăcea mult.

Carry me over

Ieri am văzut primii fulgi de nea ai acestei ierni. Îmi place enorm de mult ! Prima ninsoare pot spune că e fenomenul meu preferat al anului. Ţin minte când eram mică şi vedeam primii fulgi că stăteam priponită la geam până noaptea târziu, pentru ca mai apoi când am mai crescut să obţin “permisiunea” alor mei de a ieşi în faţa blocului cu ceilalţi copii. Părea ceva magic ! Ieri am simţit parcă un gol pentru că pentru prima oară nu am mai avut cu cine să împărtăşesc faptul că ninge şi nu aveam pe cine să chem afară în faţa blocului să stăm puţin cu gecile pe noi şi cu papucii de casă în picioare, uitându-ne în sus şi zâmbind de fiecare dată când ne atingea câte un fulg de nea nasurile. Mda, iarna e anotimpul meu preferat Din păcate e tot mai scurtă cu fiecare an. În timp ce ieri aici ploua (de nins, doar spre seară a nins….dar mai bine i-aş spune fulguit, căci a fost tare scurt), mă uitam pe webcam-ul din Piaţa Mare din Sibiu şi aşa de fain ningea acasă, iar bradul acela din Piaţă arăta superb. Iar apoi am dat pe webcam în Predeal, mamăăăăăă ce de zăpadăăăăăă !!! Ce-aş fi vrut să fiu acolo să mă prostesc prin zăpadă

Azi e duminică, mâine e o zi care nu prea-mi place de când lucrez Cu atât mai mult cu cât, cu toţii ştim că la fiecare loc de muncă sunt anumite persoane, care deşi ocupă aceeaşi funcţie ca tine, au totuşi impresia că sunt şefi. Vai cât îi mai urăsc ! Am la lucru o asemenea fiinţă, care în fiecare dimineaţă când vine la lucru ţine ea să ne spună tuturor ce trebuie să facem. Iar când “defilează” prin încăperea respectivă, zici că are un băţ în fund, pentru că merge foarte mândră şi cu nasul pe sus, nu se uită nici în stânga, nici în dreapta, iar dacă cineva o salută, la ea plouă. Dacă stau bine să mă gândesc, găsesc că varianta cu băţul în fund nu e chiar atât de absurdă Oricum nimeni nu o bagă în seamă, dar ea se vede foarte importantă. Apropo de importanţă, dacă cineva mai are impresia că în ţara asta, nimeni nu e de neînlocuit, se înşeală. Absolut oricine are înlocuitor. Degeaba te chinui tu să faci totul ca la carte, căci dacă e nevoie, în secunda 2 eşti înlocuit. Lucrul ăsta îl descopăr neîncetat şi  mă întristează mult. La noi în ţară sunt foarte puţine locuri unde important e omul şi unde se investeşte în el permanent. Îi invidiez sincer pe cei care sunt norocoşi şi lucrează într-o astfel de companie. Poate ei vor reuşi să schimbe mentalitatea celorlaţi.

De când stau în chirie descopăr mereu lucruri noi la mine, lucruri care până acum nu ieşeau la suprafaţă. Asta datorită faptului că experienţa asta e total nouă pentru mine. Am descoperit spre exemplu aptitudini de gospodină la mine ) care înainte erau în cantităţi limitate, pentru că ce făceam efectiv acasă era s-o ajut pe mama. Pe când aici, datorită faptului că sunt mai mult singură (celelalte 2 colege de apartament petrec destul de mult timp la prietenii lor) fac tot mai multe lucruri. Îmi place să fac curat, să gătesc, să fac cumpărăturile. Şi sincer mă uimeşte, pentru că acasă nu era aşa. Poate e şi faptul că fac lucrurile astea pentru mine. Don’t know. Cert e că-mi place. Mamaie ar putea spune că sunt deja bună de măritiş ) Neah, not yet. A, mă enervează destul de mult lucrul ăsta, că de pe la 20-21 de ani, toate neamurile încep să întrebe că pe când urmează un măritiş în familie…..Grrrrrr….Lasă-mă-n pace ! Şi în definitiv, cine zice că e musai să faci pasul ? Nu merge şi să stai doar cu el sau ea fără actu’ ăla ?

La final, trupa care-mi ţine companie în fiecare dimineţă pe drumul spre servici. Avantasia…iar melodia se numeşte Carry me Over …preferata mea….e de pe albumul Scarecrow, album de care nu mă mai pot sătura, îl ascult de ceva vreme şi-mi place la fel de mult.

Sunt nedumerită

Măi, oricât de tare m-aş strădui, descopăr că sunt anumite lucruri pe care mi-e cu neputinţă să le înţeleg, lucruri legate de bucureşteni…sau nu, impropriu spus, pentru că de la o vreme şi cei care nu sunt bucureşteni le fac….aşa că mai bine să le numesc lucruri pe care le întâlnesc zilnic în capitală. Pentru că merg mult cu metroul, hai să începem cu asta. Primul lucru pe care nu-l înţeleg e graba asta a oamenilor, nu înţeleg unde se grăbesc toţi; mereu, la orice oră, toată lumea fuge prin pasajele ălea. Da’ hai să zicem că poate îi prind eu pe oameni când trebuie să ajungă undeva. Da’ chiar tot timpu’ ? Şi „la suprafaţă” e acelaşi lucru. Toată lumea fuge. Dar ce mă deranjează mai mult e faptul că se bagă în tine, te calcă şi mai ştiu eu ce, dar n-ai să auzi un „pardon”. Asta e din altă lume….una paralelă. Apropo de politeţurile ăstea, eu sunt obişnuită când merg la magazin să spun cu vă rog daţi-mi….şi apoi mulţumesc. Ce mă distrează e modul în care se uită vânzătoarele la mine. Bănuiesc că nu aud prea des cuvintele ăstea. Sau, ca şi mai sus, am nimerit eu fix magazinele ălea.

Să revenim la metrou. Ce nu înţeleg iarăşi e lupta aia care se dă pentru locurile pe scaunele din metrou. Când plec de la lucru, sunt cu mai mulţi colegi şi îi văd cum se bagă în faţă doar ca să prindă un loc, deşi noi stăm la birou 8 ore şi nu se poate spune că suntem obosiţi. Mi s-a întâmplat o dată un lucru tragi-comic legat de locurile ălea. Erau 3 locuri libere pe o banchetă şi m-am îndreptat să ocup unul din ele întrucât am văzut că nu le ocupă nimeni. Şi când să dau să mă aşez, nu ştiu de unde a apărut un om sub mine. Am rămas ca bou ! Ce se întâmplase de fapt….nenea respectiv (care by the way, nu ştiu din ce grotă era venit) stătea pe locul de lângă, moment în care şi-a observat un amic şi ce face omul nostru ? Se întinde pe 2 locuri pentru a păstra unul şi pentru amicul lui. Situaţia a fost amuzantă prin natura ei, dar tragică pentru că mi-am dat seama de lipsa de educaţie care există. Nu…nu lipsa de educaţie…lipsa bunului simţ (hai că am vorbit ca pensionarii…dar aşa e).

Aşa…alt lucru pe care nu-l înţeleg, e treaba cu scările rulante. Era într-o zi pasajul Unirii blocat pur şi simplu până la mijloc. Nu ştiam ce se întâmplă, dar am decis să încerc să trec pe lângă acei oameni şi când am ajuns la capăt am descoperit că toată lumea aştepta la coadă să urce cu scările rulante. Înţelegeam dacă erau multe scări de urcat, dar în 20 de secunde le urcai pe ălea care erau. Nu spun că eu nu urc cu „rulantele”, dar urc doar dacă nu e „ambuteiaj” în faţa lor sau am bagaj mare.

Acum să ieşim la suprafaţă….Semafoarele ! Maşinile trec pe roşu de ţi-e şi frică să treci la trecere, când la tine e verde. Era să o păţesc în faţă la Cotroceni când în naivitatea mea am dat să trec strada pe culoare verde. Unde mi-a fost capul ? Nu era mult până mă înprăştia maşinuşa respectivă. Pietonii la fel. Trec străzile indiferent de culoare. De fiecare dată îmi aduc aminte de o replică din Sub Soarele Toscanei în care spunea că verdele înseamnă go, iar roşul…just a suggestion. Cam aşa şi aici.

Şi last but not least…cititul…pe mine mă amuză teribil ce se întâmplă şi nu mă refer la citit, ci la ce se întâmplă cu cei din jurul tău când tu ai ceva în mână cu nişte litere pe el. Automat 2-3 persoane din vecinătatea ta stau pironiţi cu ochii în materialul tău, că e interesant sau nu. Iniţial am crezut că e doar vorba despre ziare, dar într-o zi am luat de curiozitate la mine un bon de casă şi m-am prefăcut că-l studiez cu meticulozitate. Ei, la fel făceau şi alte 2 persoane de lângă mine. De ce ? Habar n-am Dar e funny şi trebuie să recunosc că lucrul ăsta e universal, pe oriunde am fost reacţia a fost aceeaşi.

Gata ! Deocamdată nu am chestii pe care să nu le înţeleg….dacă ştie totuşi cineva care e explicaţia pentru ce am spus mai sus, feel free to tell me. Până atunci…numai bine…semnat : o ţărancă de la provincie Am auzit de multe ori expresia asta şi mă amuză teribil…nu spun de ce că-mi sare lumea-n cap

A…..şi un lucru care nu are absolut nicio legătură cu ce am scris mai sus….nici în clin nici în mânecă….tot prin metrou….veneam într-o seară de la cursuri şi eram pur şi simplu frântă de oboseală, tot ce vedeam în faţa ochilor era patul meu de acasă. Aşteptam liniştită metroul cu ochii lipiţi de ecranele ălea pe care erau arătate poante (gags-uri) când observ un ursuleţ imens de plus că se deplasa voios prin staţie. Băi, am zis că încep să am vedenii de la oboseală. Nope ! Era un băiat foarte drăguţ în spatele lui care ducea respectivul ursuleţ probabil prietenei lui şi spun asta pentru că avea un zâmbet uriaş pe faţă (atât cât se vedea de după chestia galbenă gigantică pe care o avea în braţe) şi avea şi o privire tipică pentru o persoană îndrăgostită care se află pe la începutul unei relaţii. Ei, ursuloiul acela a înveselit automat pe toate persoanele pe lângă care a trecut. Doamnele şi domnişoarele mai alea au fost topite după el. A fost cel mai adorabil lucru pe care l-am văzut în metrou Ce era şi mai drăguţ era modul în care se chinuia băiatul respectiv cu el, dat fiind faptul că nu vedea absolut nimic în faţă. Iar când a trebuit să coboare nişte scări a fost foarte amuzant