So….am fost pe munte weekendu’ ăsta. Am plecat de sâmbătă şi ne-am oprit la Cârţişoara la casa unui prieten şi am tras aşa un grătar “ca să avem forţă pentru ziua următoare”. Şi tulai ce salată bunăăăă am făcut 
descoperisem că nu mai aveam oţet şi…şi…şi….am băgat vin 
că doar tot pe acolo era, mergea bine cu ăla care-l băusem până atunci. Apoi am plecat la o scurtă plimbărică prin sat şi ne-am intors şi am început să jucăm fazan nici nu mai ţin minte când a fost ultima dată când am jucat aşa ceva. A fost fain, mai ales că treptat tot câte unu din noi trecea pe silent mode, încât la sfârşit mai rămăsesem doar eu trează . Şi aşa de fain a fost noaptea acolooooo, că a fost o linişte deplină, nici măcar un câine lătrând nu s-a auzit, nici vântu’ nu a bătut, a fost excelent. Mai perturba puţin liniştea Radu, care zmeu ştie ce tot visa el pe acolo, da’ mai zicea câte una in somn, de-ţi venea să cazi pe jos de râs (cel mai tare a fost când a început să zică “greuuuuuuuu la deal cu boii mici” )
Ziua următoare de-abia ne-am ridicat dimineaţă din pat, am băgat o mămăligă cu brânză şi dulceaţă (yamiiiiii, mai vrem Raduuuuu) şi apoi ne-am urnit spre Bâlea. Am lăsat machinuţa la Bâlea Cascadă şi întrucât am văzut că eram destul de innorat sus am zis să urcăm aşa de încălzire până la cascadă şi apoi continuăm drumu’. Şi we got screwed big time by the lady. Că nu s-a luminat ceru’, da’ am zis că dacă am venit până acolo, dăm tot înainte, ca partidu’. Şi de la Bâlea Lac am urcat pe Şaua Caprei, apoi am coborât puţin la Lacul Capra şi ne-am continuat drumu’ până la vârfu’ Vânătoarea lui Buteanu (2507). Noi alesesem vârfu’ ăsta pentru că e cel mai înalt din afara crestei şi pentru că oferă o privelişte fantastică asupra întregii creste. Şi mumuuuuuuuuuu, că a fost un vânt infernal, d’ăla de-ţi lua mucii de la nas. Şi au fost şi nori, de nu am văzut nimic. Am urcat şi noi, am făcut poze când s-a mai luminat, dar doar în partea de jos, apoi câteva cu indicatoru’ şi hai înapoi jos frate ! Partea faină a fost că vizibilitatea era aşa de redusă de nu vedeai în jos nimic, aşa că pe porţiunile unde era doar 1 metru poteca, noi am mers de parcă eram la “promenadă”, nu am avut niciun stres, nu ne-a tremurat nicio balama
Traseu’ a fost fain, destul de dificil că e mult de urcat şi e destul de înclinat terenu’, mult mai greu ca pe Moldoveanu, dar se merită, mai ales dacă e o zi senină şi se vede toată creasta (aşa cum a fost seara când am ajuns jos de tot….damn )
Ce m-a scos teribil din sărite au fost…pam…pam….bucureştenii care au venit şi ei la munteeeee. Era Transfăgărăşanu plin de ei, toţi smecheraşii cu telefoanele lor la poze. Când am urcat până la cascadă am trecut pe lângă un grup în care era o pitzipoancă cu telefon roz care asculta muzică tareee, să audă tot românu’ ce valoare are ea ! Io sincer nu-i înţeleg pe ăştia. Ce sens mai are să vii în natură ? Stai în puii mei la tine la pajişte, găseşte-ţi un petec de verdeaţă şi stai acolo, prefă-te că eşti la munte ! Tot dracu’ ăla-i. Oamenii ăştia nu-i pot înghiţi şi unde mă suceam dădeam de ei. Ce bine era pe munteeeee la linişteeeee. Au venit şi ei să facă poze cu lacuuuu să le pună pe haifaiv, să zică şi ei că au fost la munte ca să vadă toată lumea ce marfăăăăă a fost ! Acu mi-am adus aminte de anu trecut când am fost în Bucegi că urcau bucureştenii cu gipanele până la Babele. Deh, am venit la munte şi pitzipoancele erau încălţate cu pantofi cu tocuri. Na câtă minte NU ai ? Răspuns…toatăăăă !
Aşa-mi vine să merg în pădure să scap de ei !!!! Da’ tre să aleg bine locu’ dinainte, să nu fie accesibil pentru maşini, că nici acolo nu scap de formele ăstea de existenţă.Ironia cea mai mare din toată povestea asta e căăăăă din toamnă o să merg cel mai probabil la master în Bucureşti. Să vezi atunci blesteme şi plânsete !
Anyway….the wind blows….acu ascult Lacrimosa….şi mi-e dor de shot-urile de tequila din R’n'B şi mă gândesc la voi. Mi-e dor de voi urâţilor !
