Mi-am cerut scuze pentru ce ţi-am spus, am recunoscut că am fost puţin egoistă şi la tine nu m-am gândit. Mi-am cerut scuze, lucru pe care îl fac mereu când ştiu că am greşit, lucru care mi-e foarte greu să-l fac, pentru că mă face vulnerabilă, şi nu vreau să afişez şi latura asta a mea. Dar de faţă cu tine o fac, pentru că eşti prietena mea, şi deja sunt 15 ani de când ne cunoaştem. Mi-am luat inima în dinţi şi mi-am cerut scuze cât de bine am putut…..şi tu……în loc să-mi accepţi scuzele, ai băgat cuţitu’ mai adânc în rană. Mi-ai spus că am fost egoistă (DAAAAAAA, ştiu, de-aia mi-am cerut şi scuze). Mi-ai spus că nu m-am gândit şi la tine, ci doar la mine (DAAAAAAAA, ştiu şi asta). Mi-ai spus că nu m-am gândit şi la fericirea ta, că asta fac prietenii adevăraţi. Apoi când ţi-am spus că eram tristă că nu am pe cineva special cu care să împart evenimentu’ ce o să vină, şi că eram puţin geloasă pe tine şi pe mulţi alţii care au pe cineva, TU, în loc să-mi spui că nu contează şi că dacă nu e ACEL cineva în viaţa mea, nu contează, că măcar o să-mi fie prietenii aproape, TU şi ceilalţi. Dar nu, nu am auzit cuvintele ăstea ieşind din gura ta. În schimb tu ai preferat să mă faci să mă simt şi mai de căcăt. Acum stau şi mă întreb….oare, tu zicând şi făcând lucrurile ăstea, nu eşti mai egoită decât mine ? M-ai făcut să sufăr foarte mult, şi nici nu ţi-ai dat seama, erai preocupată mai mult să mă înjoseşti pe mine mai mult, să mă faci să mă simt şi mai rău. De ce nu ai putut deschide ochii să vezi ce e în faţa ta ? Mi-am cerut scuze, am arătat că regret cele spuse, mai mult de atât chiar nu am ce face. Lucrurile ălea au fost spuse, nu le-am gândit pe moment, dar trist e că ele rămân acolo spuse şi nu am ce face. La fel cum rămân şi lucrurile spuse de tine cu atâta răutate. De ce ai reacţionat aşa ?