New Year’s Frozen Delight

Tare tare tare, dar tare frumoasa plimbarica….mai putin a contat faptul ca erau -13 grade S-a meritat din plin !

n-am titlu

Șiiii….mi-am furat-o rău de tot la lucru…că deh, am comis-o…era şi cazu’ să calc şi io strâmb, că prea mi-o mers bine în ultima vreme…şi acu stau şi-mi fac procese de conştiinţă şi-mi doresc să mă ascund într-o gaură de şarpe şi să nu mai ies de acolo…dar cum nu pot face asta, pot doar să-mi doresc să mă plimb de nebună prin locurile din pozele de mai jos (care-s făcute cu telefonu’) şi să uit de toate….puii mei ! aş vrea să nu fi avut conştiinţă în momentele ăstea !!!

I miss you, old rusty friend !

Înainte să vin în București obișnuiam să ies foarte des cu bicicleta, aveam chiar și o gașcă de zăpăciți care ne strângeam și obișnuiam să facem un traseu de câțiva kilometri…numa buni pentru a putea cădea apoi ca secerați în paturi și a dormi neîntorși până a doua zi spre amiază.
Acum 4 ani am făcut cea mai faină „expediție”…teoretic am pornit să ajungem până într-o localitate din apropiere, doar 7 km şi tot atâţia întors…practic am ajuns să facem un mic ocol de 40 de km. 40 de km de dealuri, de văi, de păduri, de fel de fel de sătucuri, dintre care unu’ fooooarte interesant, plin de „indieni”, care ne ochiseră de ceva vreme. Noi înainte să ajungem în sătucu’ cu pricina, luasem hotărârea de a urca pe-un deal, pentru a ajunge în altă localitate. No…aia o fost cea mai inteligentă hotărâre pe care am putut-o lua, pen’că uitându-ne în urma noastră, am văzut tocmai la intrarea în sătuc un mare trib de indieni. Cre’ca luau de pe noi până şi hainele, ălea aşa transpirate cum erau
Între timp gaşca noastră de pedalişti s-a cam împrăştiat, oamenii s-au mutat, unii prin alte ţări, alţii prin alte localităţi…şi ui aşa rămân doar amintirile ăstea faine.

Zilele ăstea mi-o fost tare dor de “beciucleta” mea de pe vremea aia…aveam o bici de kamikaze aşa…aveam frâne spre deloc pe ea…cadru’ era puţin îndoit de la o “împrăştiere” foarte artistică…roţile deja nu mai aveau 8, ci 16….motiv pentru care, la coborâre eram foarte politicos rugată să merg prima…oare di ce ? ) da’ aşa prăpădită cum era, io pe bicla aia am mers mulţi km de-a lungul multor ani. Chiar şi când a apărut altă bici mai stabilă la orizont, io tot cu asta veche a mea ieşeam…care, am uitat să zic, avea şi ceva semne de rugină pe ea….ce să mai ? le avea pe toate
Când am fost în concediu acasă am ieşit evri dei la pedalat, de data asta cu bicla cea noo…şi mi-e dor să ies la o plimbare, mai ales pe vremea asta…şi mi-e dor şi de traseele noastre obişnuite…şi mi-e dor şi de plimbările pe care le făceam singură când aveam nevoie să fiu doar eu cu gândurile mele. Acum în Sibiu e o pistă de bici destul de faină. Ţi-i mai mare dragu’ să pedalezi pe ea. Şiiii partea cea mai faină-i că la un moment dat treci strada şi maşinile-s obligate să-ţi dea ţie prioritate Aşa mare satisfacţie mi-o dat chestia asta…ca numa bicicleştii pot ştii câţi Dumnezei îşi iau de la şoferi, uneori te înjură doar pentru simplul fapt că mergi pe şosea, chiar dacă tu mergi perfect regulamentar. Oricum, injurătură tot mi-am luat de la un nene cu un camion, pen’că, după cum se poate vedea şi din poze pista e mai înaltă decât şoseaua, tocmai pentru a favoriza cedarea trecerii…ei, nenea cu camionu’ nu şi-o adaptat viteza la respectiva denivelare, iar cum io veneam pe pistă, nush ce zmeu o făcut şi i-o murit motoru’…şi ia ghici cine era persoana perfectă pentru a fi considerată vinovată ?

Transfăgărăşan :)

Se pare că zilele ăstea-s zile de luat pietre-n gură Am fost pentru prima oară pe Transfăgărăşan de la un capăt la celălalt Până acum am mai mers doar până la Bâlea Lac, fie în drumeţii scurte, fie pentru a urca mai departe de vreun traseu, dar mai departe, prin tunel în judeţul Argeş nu am trecut. Ei, am trecut acum Vremea a fost puţin capricioasă, dar din când în când devenea generoasă cu noi. Drumul până la Bâlea a fost relativ bun, lucru pe care nu-l pot spune despre drumul până la Vidraru, unde pe anumite porţiuni nu aveai pe unde să ocoleşti gropile. Iar în plus a devenit şi monoton după o bucată bună, pentru că era identic, aveai impresia că mergi de stai pe loc. Dar după ce-am trecut de Vidraru a fost fain din nou. Noi ne tot minunam de condiţiile care erau prin satele din zonă…viloace peste viloace…la un moment dat am văzut şi un semn de cinema şi altul de supermarket. Parcă nu mergea cu titulatura de sat
Din păcate atât la Bâlea, cât şi la Vidraru au fost nelipsite manelele
Per ansamblu a fost o zi faină petrecută cu familia M-am urcat pe toţi bolovanii şi m-am zbenguit într-una pe acolo şi în consecinţă seara am picat ca MIG-u’ Ehhhh, când sunt la Bucureşti, de munte mi-i cel mai dor.

Prima întâlnire cu Dunărea

M-au ciuruit ţânţarii în ultimu’ hal, deeeşi mi-am dat cu tone de Autan. Cred că cel mult au strâmbat din nas când ne-au muşcat şi şi-au văzut mai departe de ce ştiau ei mai bine să facă.
Peşte s-a prins…chiar am prins tot ce era mai bun, de la somn până la ştiucă, numa’ că nu aveau dimensiunea corectă aşa că în prima seară s-a mâncat peşte prăjit şi în a doua zi s-a mâncat ce s-a putut prinde la magazinul din sat
Am văzut cel mai bestial apus de soare din viaţa mea…deşi şi răsăritul a fost fain.
M-am şi bălăcit în Dunăre.
Nisipu’ de pe margine a fost irezistibil şi toată lumea mergea desculţă pe acolo. Şi totu’ a fost cum nu se poate mai bine, până a început să bată un vânt nenorocit şi apoi toată lumea a-nceput să înjure nisipu’ nenorocit
Pe scurt, a fost tare faaaain !!!!